Național Învățământ Ultima oră Comunicate de Presă
Peste 40.000 de elevi şi studenţi au participat în ultima lună la sesiuni de informare privind riscurile consumului de droguri
Peste 40.000 de elevi şi studenţi au participat în ultima lună la sesiuni de informare privind riscurile consumului de droguri
02/11/2022 ⋅ 0 comentarii

Specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) au derulat, în luna octombrie, o serie de activităţi de informare şi conştientizare în mediul şcolar şi universitar cu privire la efectele şi riscurile consumului de droguri, la care au participat peste 40.000 de elevi şi studenţi, dar şi 2.500 cadre didactice.

Potrivit unui comunicat al ABA citat de Agerpres, activităţile de informare, educare şi conştientizare a elevilor cu privire la riscurile consumului de droguri au avut loc atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, şi se desfăşoară într-un mod interactiv, fiind adaptate pe categorii de vârstă.

Prin intermediul activităţilor punctuale de informare, specialiştii antidrog îşi propun să răspundă întrebărilor elevilor cu privire la riscurile şi efectele consumului de substanţe psihoactive şi să clarifice informaţiile lor privind acest domeniu, astfel încât cei mici sa deţină informaţii corecte.

De asemenea, au fost organizate peste 80 de activităţi de prevenire în familie, la care au participat aproximativ 700 de copii şi peste 1.200 de părinţi, în cadrul cărora se consolidează legăturile afective dintre membrii familiei (părinte-copil, copil-copil), dar şi dintre aceştia şi şcoală.

Totodată, în aceeaşi perioadă, specialiştii şi voluntarii antidrog au desfăşurat, la nivel naţional, 190 de activităţi preventive în comunitate, de care au beneficiat aproximativ 13.000 de persoane. Tematica abordată a constat în conştientizarea pericolelor consumului de droguri şi de reducere a riscurilor asociate acestuia.

Activităţile preventive au avut loc în zonele recreaţionale aglomerate, la cele mai importante evenimente, concerte, festivaluri, zilele oraşelor, întruniri tematice, târguri, evenimente sportive sau în alte zone de agrement din întreaga ţară.

Pe parcursul lunii octombrie, au fost realizate aproximativ 200 sesiuni de formare şi informare în domeniul drogurilor, la care au luat parte 550 angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne şi 3.500 reprezentanţi ai altor instituţii, care au fost instruiţi în domeniul prevenirii consumului de droguri.

Agenţia Naţională Antidrog a continuat şi în luna octombrie asigurarea furnizării de servicii de asistenţă integrată pentru persoanele consumatoare de droguri, prin reţeaua teritorială formată din 47 de Centre de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog (CPECA) şi 3 Programe de Asistenţă Integrată a Adicţiilor (PAIA) din municipiul Bucureşti.

Astfel, au fost realizate 400 de informări acordate persoanelor care s-au adresate centrelor ANA pentru a solicita servicii de asistenţă, 550 de evaluări medico-psiho-sociale, 450 de şedinţe de consiliere psihologică şi socială şi 550 de şedinţe de management de caz.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.