Național Din Arad Cultură Ultima oră
Complexul Muzeal Arad, prezent la cel mai mare eveniment dedicat artei din România cu trei opere valoroase
Complexul Muzeal Arad, prezent la cel mai mare eveniment dedicat artei din România cu trei opere valoroase
30/10/2022 ⋅ 0 comentarii

Art Safari, cel mai important eveniment cultural din România, găzduiește în inima Capitalei, cea mai mare expoziție organizată vreodată în țară, dedicată pictorului român Ștefan Popescu (1872-1948). Nu așa de cunoscut de compatrioții săi, pentru că a trăit mult timp în Franța, Ștefan Popescu a fost unul dintre cei mai activi și implicați pictori ai secolului XX, făcând parte din generația de aur a picturii românești.

A călătorit în toate colțurile Europei și în Orientul apropiat și a transpus culoarea locală a destinațiilor sale de vacanță pe pânze. A fost prieten și apropiat cu cele mai importante personalități ale lumii, printre care Constantin Brâncuși, celebrul sculptor român stabilit la Paris.

Expoziția care este curatoriată de Elena Olariu și găzduită la Art Safari până pe 11 decembrie este cea mai mare retrospectivă dedicată lui Ștefan Popescu, la 150 de ani de la moartea artistului. Colecționari privați, dar și cele mai semnificative muzee din țară au împrumutat lucrări de artă din colecțiile lor, pentru a putea fi admirate de un public larg.

O lucrare rară din colecția Complexului Muzeal Arad semnată de pictorul-călător Ștefan Popescu, în inima Capitalei

Din colecția Complexului Muzeal Arad au sosit la Art Safari trei lucrări de artă: „Lipovean”, „Peisaj cu biserică” și „Peisaj marin”. Pictura „Lipovean” a fost creată de Ștefan Popescu, atunci când acesta lucra în zona Deltei Dunării și este extrem de valoroasă, pentru că este un portret. Ștefan Popescu a fost cunoscut în special pentru peisajele sale, care au fost pictate în România, în Occident sau chiar în Orient. Puține portrete regăsim în opera sa, dar acestea sunt de-a dreptul remarcabile.

„Lipovean” ilustrează portretul unui pescar din Delta Dunării și face parte din seria experimentelor artistice realizate de artist în timpul carierei sale. Această pictură este de o lejeritate extraordinară în ceea ce privește pensulația, iar culorile încorporează toată puterea luminii care, de altfel, a făcut atât de faimoasă pictura artiștilor de la începutul secolului XX.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.