Miercuri, 26 octombrie, în Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureș, s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție a Festivalului concurs internațional de interpretare a cântecului popular ”Petre Săbădeanu”.
Câștigătorul Trofeului este tânărul Andrei Chelba, fiul al satului Starchiojd, județul Prahova, și solist vocal al Ansamblului Folcloric Salba Prahovei.
Andrei, o bucurie de om pentru consăteni, prieteni, colegi și familie, are 16 de ani și studiază din anul 2021 Canto tradițional la Colegiul National de Arte Dinu Lipatti București.
„Cu mare emoție și bucurie, țin să vă anunț că aduc acasă în Starchiojd, în Prahova mea dragă și frumoasă, Trofeul Festivalului „Petre Săbădeanu” de la Târgu Mureș. Îi multumesc Bunului Dumnezeu pentru această reușită, distinsului juriu, orchestrei și nu în ultimul rând surioarei mele Nicoleta Crisante pentru toată susținerea oferită în aceste zile minunate! Vreau să îi mulțumesc doamnei profesor Ana Ramona Laza pentru toată susținerea și orele intense de studiu și părinților mei fără de care eu nu aș fi putut face nimic din ceea ce am făcut până acum!”, a mărturisit Andrei.
Câștigătorii Festivalului:
Marele Premiu: Chelba Andrei - Prahova
Premiul 1: Sâiu Andra - Olt
Premiul 2: Stuparu Mara - Mureș
Premiul 3: Nicoleta Crisante - Olt
Mențiune: Daria Costea
Premiul special: Ștefania Ustini - Bistrița
Premiu Special: Diana Tise - Reghin
Juriul a fost alcătuit din: Prof.dr. Dorel Cosma, Marian Someșan și Iulian Praja.
Festivalul Concurs de interpretare a cântecului popular „Petre Săbădeanu” a fost organizat de Uniunea Mondială de Folclor I.G.F. și Fundația Culturală ”Șopterean” în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș, Primăria Municipiului Târgu Mureș și Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș.
Foto: Andrei Chelba
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.