Național Din Arad Ultima oră
Prima Creșă sportivă din România s-a deschis la Arad
Prima Creșă sportivă din România s-a deschis la Arad
26/10/2022 ⋅ 0 comentarii

Miercuri, 26 octombrie, la Arad, și-a deschis porțile prima Creșă sportivă din România. 

Este un proiect realizat de Cetatea Voluntarilor cu sprijinul donatorilor și al sponsorilor din mediul de afaceri arădean, precum și cu aportul Federației Române de Baschet, al  Federației Române de Gimnastică și al Fundației Ion Țiriac. 

Prima creșă sportivă a fost inaugurată în prezenţa campioanei olimpice Simona Amânar, a preşedintei Federaţiei Române de Gimnastică, Carmencita Constantin şi a celorlalte persoane implicate în realizarea acestui proiect ambițios. Bucuria inaugurării creșei a fost sporită și de mesajul video prin care Nadia Comăneci s-a alăturat evenimentului. 

„Alături de partenerii de la Fundatia Ion Tiriac, Federația Română de Baschet, Federația Română de Gimnastică și de autoritățile locale sș sponsori, am avut cu mari emoții, plăcerea de a preda azi cheile Creșei. Am avut de asemenea marea onoare de a o avea alături printr-un mesaj video pe Nadia Comăneci și de a le avea prezente pe președintele celor doua Federații, gimnasta Simona Amânar și reprezentanta Fundatiei Ion Țiriac. Suntem profund recunoscători tuturor celor care au făcut parte din acest proiect dificil și suntem mândri că am putut realiza prima Creșă sportivă din România.”, a transmis Anamaria Popa, presedințele Asociației Cetatea Voluntarilor. 

Reprezentanții Cetăţii Voluntarilor au predat astfel ştafeta educatorilor, iar de luni, 31 octombrie, 40 de copii vor trece pragul creşei sportive.

Antrenorii din cluburile cu secţii de gimnastică, în special CSM Arad, vor instrui şi asista personalul la ore. Vor fi implementate exerciţii şi jocuri pe categorii de vârstă.


Foto: Anamaria Popa

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.