Național Ultima oră
Flori la Statuia Regelui Mihai I din Sinaia, la 101 ani de la nașterea Suveranului
Flori la Statuia Regelui Mihai I din Sinaia, la 101 ani de la nașterea Suveranului
25/10/2022 ⋅ 0 comentarii

Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș a marcat, ca în fiecare an, ziua de naștere a Regelui Mihai I al României.

Astfel, la împlinirea a 101 ani de la nașterea Suveranului, împreuna cu comunitatea din Sinaia, au depus flori la statuia din orașul natal al Regelui Mihai I.

Evenimentul a avut loc marți, 25 octombrie 2022, la orele 11.00, la Statuia Regelui Mihai I, amplasată pe esplanada „George Enescu” de pe Bulevardul „Carol I”. 

Așa cum se știe, Statuia Regelui a fost realizată la inițiativa Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș, în parteneriat cu Primăria Sinaia și Ministerul Culturii și a fost dezvelită la 25 Octombrie 2021 de Majestatea Sa Margareta a Romaniei, Custodele Coroanei romane impreuna cu domnul Primar Vlad Oprea. Marcam astfel împlinirea a 100 de ani de la nașterea Suveranului și amplasam primul monument dedicat Regelui Mihai în orașul care a ocupat un loc aparte în destinul Suveranului.

În acest an, anunță organizatorii, pe lângă ceremonialul de depunere de flori de la Sinaia, Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș onorează memoria Regelui prin realizarea unui set de statuete din bronz realizate de același artist plastic care a semnat și monumentul de la Sinaia, sculptorul Bogdan Ioan. Statuetele vor fi oferite susținătorilor Asociației și proiectelor acesteia din anul 2022.

25 octombrie este o dată importantă în istoria României, fiind atât ziua de naștere a Regelui Mihai I, cât și Ziua Armatei Române.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.