Festivalul Internațional „George Enescu” a fost nominalizat în premieră la International Opera Awards 2020, în contextul promovării tot mai susținute a operei în programul său artistic.
Festivalul urmează să-și susțină nominalizarea prezentând juriului programul dedicat operei la ediția din 2019.
”Este o mare onoare și bucurie ca Festivalul Internațional „George Enescu” să fie recunoscut ca un promotor al operei, cu atât mai mult cu cât această abordare mai amplă a lucrărilor lirice, care se datorează direcțiilor artistice ale lui Vladimir Jurowski, se înscrie deja într-o tendință demarată în 2017 și cu o abordare modernă, care utilizează tehnologiile multimedia. Această tendință va continua, programul ediției jubiliare din 2021 a Festivalului urmând să prezinte opere noi,” a declarat Mihai Constantinescu, directorul general al Festivalului George Enescu.
Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul unei festivități de premiere care va avea loc la prestigiosul Sadler’s Wells în Londra, pe 4 mai 2020.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.