În perioada 3-8 octombrie s-a desfășurat la București Balkan Olympiad in Informatics (BOI), unde echipele României au câștigat opt medalii.
Echipa România1 a obținut trei din cele 5 medalii de aur atribuite și primul argint la Balkan Olympiad in Informatics (BOI) - București, 3-8 octombrie 2022:
Se adaugă încă trei medalii de argint și una de bronz obținute de reprezentanții echipei România2:
BOI este al doilea concurs internațional organizat în România în 2022, după Olimpiada Balcanică de Juniori de la Dorohoi.
SEPI a organizat cea de-a 29-a ediție BOI ca eveniment simultan cu Romanian Master of Informatics (RMI) în parteneriat cu Ministerul Educației, Colegiul Național de Informatică ”Tudor Vianu” și Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
România1 a fost echipa care a câștigat primul loc atât la BOI cât și la RMI atât ca distribuție a medaliilor cât și ca punctaj cumulat.
Constatăm cu mare bucurie comportamentul echipei România Junior, participantă la RMI la secțiunea Seniori cu o mențiune specială pentru locul 3 și medalia de aur obținută de Ștefan-Cătălin Savu.
Este al cincilea succes din acest an în competițiile internaționale de informatică din tot atâtea participări. Urmează European Girls Olympiad in Informatics (Antalya, Turcia, 16-23 Octombrie) și International Autumn Turnament in Informatics (IATI) la finalul lunii noiembrie.
„Așteptăm cu emoție și multă încredere rezultatele ce vor veni și care vor completa palmaresul unui an excepțional pentru informatica de performanță din România. Deși a fost un an de efort intens din partea Comisiilor Științifice și Tehnice asigurate de SEPI în toate etapele, culminând cu cele două competiții internaționale, trăim cu sentimentul că ne-am îndeplinit misiunea pe care ne-am asumat-o, aceea de a fi punctul de sprijin pentru fiecare generație, pe traseul firesc al performanței românești.”, au scris pe pagina de socializare reprezentanții Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică/
Foto: Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.