În fiecare an, în 5 octombrie, sărbătorim Ziua Mondială a Educației. Multe au fost mesajele acestei zile, însă de departe mesajul zilei a venit de la campionul David Popovici care a transmis, așa cum numai el știe să o facă, câteva gânduri copiilor și nu numai: ”Educația vă face puternici. Fiți buni cu ceilalți, ajutați-i pe cei care au nevoie și înconjurați-vă cu oameni buni”.
De Ziua Educației și a Profesorului, coordonatorii Astra Film Junior au publicat pe pagina de socializare un mesaj de la David Popovici, special trimis pentru copiii și adolescenții care vor participa la festival.
Mesajul adresat tinerilor de Ziua Educației:
„Vreau să vă spun să vă urmați visurile și să munciți pentru ele. Pentru că munca vă va aduce satisfacții pe care nici nu vi le puteți închipui. Să nu vă faceți griji că munca e grea. Dacă o faci cu plăcere, totul vi se va părea ușor.
În acest proces, să nu uitați de școală, deoarece educația vă face puternici. Fiți buni cu ceilalți, ajutați-i pe cei care au nevoie și înconjurați-vă cu oameni buni. Vă doresc vizionare plăcută și o copilărie minunată. Salut!”, a transmis David Popovici.
Cel mai frumos și adevărat îndemn la educație
La rândul lor, organizatorii completează zicând: „Mesajul transmis vouă, copiilor și adolescenților care veți participa la Astra Film Junior, trebuie ascultat și reascultat. Trebuie împărtășit prietenilor. Pentru că este foarte adevărat și transmis din suflet. Mesajul lui David Popovici este cel mai frumos și adevărat îndemn la educație, muncă și plăcerea de a face ceea ce îți dorești. Acesta este secretul succesului. Acesta este marele secret pe care vi-l împărtășește David Popovici”.
David Popovici a cucerit în acest an 13 medalii la cele patru mari competiţii la care a participat. Dintre acestea, 11 au fost de aur.
Astra Film Junior, primul și cel mai complex program de educație prin cinema, din România, are loc la Sibiu, în perioada 9-16 octombrie.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.