Cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, pompierii arădeni din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Vasile Goldiș" Arad au vizitat astăzi, 05 octombrie 2022, Complexul Muzeal Arad.
Ziua Mondială a Educației are ca scop sensibilizarea cu privire la importanța rolului jucat de profesorii
din întreaga lume, fiind marcată în fiecare an la data de 5 octombrie.
Astăzi este ziua dedicată celor care ne-au învățat, educat și care au contribuit la formarea unor caractere puternice.
Pe această cale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Vasile Goldiș" Arad mulțumește personalului didactic pentru munca depusă în pregătirea noastră pentru viață, precum și personalului muzeului care i-a ajutat astăzi să redescopere frumusețea şi magia naturii în noul Muzeu de Ştiințe ale Naturii cât și pentru prezentarea în detaliu a tuturor secțiilor muzeului.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.