Național Ultima oră Cultură
Casa Memorială Ana Aslan, inaugurată la 125 de ani de la nașterea româncei care a învins bătrânețea
Casa Memorială Ana Aslan, inaugurată la 125 de ani de la nașterea româncei care a învins bătrânețea
26/09/2022 ⋅ 1 comentarii

Sâmbătă, 24 septembrie 2022, Casa Memorială Ana Aslan din Brăila a fost deschisă publicului spre vizitare. 

Data, deloc întâmplătoare pentru că s-au împlinit 125 de ani de la nașterea româncei care a învins bătrânețea, 60 de ani de atestare a Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”, precum și 65 de ani de la prima serie industrială Gerovital H3.

 Investițiile pentru a face posibilă deschiderea casei memoriale pentru publicul larg au fost realizate de Fundația "Ana Aslan", prin implicarea directă și neobosită a președintei fundației. 

Ana Aslan a fost medic român specialist în gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie. A evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital.

Despre Casa Ana Aslan - monument istoric pe Str. Ana Aslan - unde marea doamnă a medicinei românești și-a petrecut copilăria, într-o familie de origine armeană, aceasta spunea: „Îmi plăcea mult casa noastră spațioasă și liniștită. Îmi plăcea pentru camerele ei mari și înalte... la parter, printr-un mic vestibul, se intra în altul mai mare, unde era un fel de șemineu. Urma un mic salon în care se găsea pianul, salonul mare, apoi camera turcească cu sofalele sale moi și narghileaua tradițională- asta era camera de primire...” (De vorbă cu Ana Aslan, Edit. Curtea Veche, 2018).

„În aceste vremuri când valorile sunt răsturnate, când cultura este marginalizată, acest eveniment extraordinar de la Brăila vine sa sublinieze odată în plus setea de frumos, de bine, de normal a românilor.

Este un eveniment cu răsunet la scara națională, pentru care mulțumim inițiatorilor Fundația Ana Aslan respectiv președintei dr. farmacist Speranța Prada și organizatorilor, forurile locale prin departamentul de cultură susținute de cabinetul primarului și al prefectului din judetul Brăila.

Este un eveniment de marcă ce vine sa îmbogățească patrimoniul cultural al orașului și județului sus menționat, iar la nivel național este un gest de recunoaștere odată în plus a valorii personalității medicale ce a fost Acad. Prof. Dr. Ana Aslan.

Felicitări doamnei președinte Prada Speranța și familiei sale pentru inițiativa și efortul financiar extraordinar de a oferi patrimoniului muzeal al țării Casa Ana Aslan! Evenimentul va rămâne consemnat pentru eternitate în analele orașului Brăila ca element de mândrie locală!”, a fost unul dintre comentariile care au urmat evenimentului de la Brăila, locul nașterii Anei Aslan.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

26.09.2022 20:09
Marinescu Corina Elena
Ma simt onorata ca m ați citat preluind comentariul meu de pe Fb adresat Fundației Ana Aslan, respectiv doamnei Președinte Prada Speranța!