Național Cultură Ultima oră
Satul românesc este locul în care trecutul se întâlnește cu prezentul pentru a pregăti viitorul - Paula Popoiu, directorul Muzeului Național al Satului
Satul românesc este locul în care trecutul se întâlnește cu prezentul pentru a pregăti viitorul - Paula Popoiu, directorul Muzeului Național al Satului
25/09/2022 ⋅ 0 comentarii

Ziua Satului Românesc este sărbătorită, începând din anul 2020, în ultima duminică din luna septembrie a fiecărui an. 

Ziua Satului Românesc a fost instituită prin Legea nr. 44/2020. "Se instituie Ziua Satului Românesc în ultima duminică a lunii septembrie. Ziua Satului Românesc poate fi organizată de către autorităţile administraţiei publice centrale, locale, de către celelalte instituţii ale statului, de către persoane fizice sau juridice prin organizarea şi participarea la programe şi manifestări cu caracter cultural, social şi ştiinţific în scopul de a aprecia şi a promova satul românesc", se menționează în lege.

Este, așadar, un prilej numai bun ca reprezentanții Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București să lanseze o invitație pentru astăzi, 25 septembrie, pentru a sărbători satul românesc. 

“Satul românesc este cheia înțelegerii noastre ca români în marele cor al națiunilor europene, este locul în care trecutul se întâlnește cu prezentul pentru a pregăti viitorul. Satul vorbește despre istoria profundă a țării. El nu vorbește prin evenimente glorioase, nu reține date istorice de anvergură, eroii satelor sunt anonimi, cel mai adesea; satul vorbește însă prin viața de zi cu zi a locuitorului, condiționat încă de fertilitatea pământului, de ploi și soare, de recoltele culese la finele anotimpurilor, care se scurg cu ritmicitate după ceasul cosmic al universului, nu după cel grăbit al omului modern.”, declară conf. univ. dr. Paula Popoiu, director general al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.

Cu această ocazie, vizitatorii sunt invitați să cunoască o parte a moștenirii noastre reprezentată în expoziția intitulată Lada de Zestre, o incursiune prin anotimpurile vieții. Lada de zestre, ca leit motiv, prezintă creația țărăncii românce din toate colțurile țării, pornind de la cele mai fine țesături, la covoare, de la cele mai spectaculoase cromatici la cele mai simple. Cele peste 60 de obiecte expuse fac parte din colecțiile muzeului.

De asemenea, vizitatorii vor putea participa la o serie de ateliere și vor putea achiziționa o serie de produse de artizanat în cadrul târgului deschis cu această ocazie.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.