Dacă astăzi este cineva căruia trebuie să îi spunem cu adâncă recunoștință „La mulți ani!”, atunci acel cineva este Doamna Lucia Hossu-Longin.

Nume pe care, atunci când îl rostim, nenumăratele și neprețuitele fire ale recunoștinței îl leagă pentru veșnicie de Memorialul Durerii. Acel Memorial care într-o seară de miercuri, 14 august 1991 intra pe post la Televiziunea Română și „se sprijinea pe mărturiile directe ale celor care au fost victimele mecanismului represiv, pe imagini unicat ale locurilor de detenție cercetate de echipa mea – penitenciare, lagăre, mine, sate ale deportaților –, pe declarațiile celor care au condus infernul concentraționar, pe secvențe necunoscute până atunci din Arhiva Națională de Filme”. 

Astăzi, Doamna Lucia Hossu-Longin așează în cununa vieții plinirea celui de-al 81-lea an.

Și dincolo de recunoștința noastră, a tuturor, cel mai frumoas mesaj vine din partea fiului său, Emil Hossu-Longin, și care concentrează tot ceea ce noi am putea spune:

„Zâmbește rar și când o face, e foarte discretă. O mai fac eu să râdă, câteodată, pentru că îmi place la nebunie când se bucură. E omul pe care-l admir cel mai mult pe lumea asta, e Doamna care ne-a deschis ochii, ne-a destupat urechile, ne-a completat viețile și ne-a adus în fața ochilor, în minte și în conștiințe cea mai importantă lecție de istorie din ultimii 31 de ani. Atâta timp a trecut de la primul episod și ea e, în continuare, pe baricadă. Pregătește alte capitole din istoria care nu se învață la școală. A avut un an greu, a suferit, s-a făcut bine și merge mai departe. Pentru că acolo, sus, în Pantheonul Eroilor Neamului, Rizea, Ogoranu, Iuliu Hossu, Greceanu, Arnăuțoii, gen. Cernat, Ioanid, Basil Stoica, Demetrescu și toți martirii și mucenicii care au fost descoperiți grație Memorialului se roagă pentru ea. Eu o să o iau în brațe, o să-i sărut mâinile și fruntea, o să-i mulțumesc pentru tot și o să-i spun La Mulți Ani, Mama mea epocală!”

La mulți ani, doamna Lucia Hossu-Longin! Cu recunoștință pentru acea cărămidă trainică, numită „Memorialul Durerii”, pe care ați așezat-o la temelia zilei de mâine. Zi de mâine care nu poate exista „fără morală, fără credință și fără memorie”, după cum spunea Regele Mihai.