Arheologii dr. Marian Cosac și dr. George Murătoreanu, de la Universitatea Valahia din Târgoviște, și arheologul drd. Mădălina Stănescu de la Muzeul Vrancei au identificat în Satul Vităneștii de sub Măgură un nou sit arheologic de vârstă paleolitică, cu material litic in situ, asociat cu resturi de combustie. Descoperirea a avut loc în cadrul unei activități de evaluare a potențialului arheologic, efectuate în perioada 22 - 24 august 2022, pe raza comunei Bolotești, Sat Vităneștii de sub Măgură.
Au fost prelevate mostrele necesare datării cu C14, dar noutatea absolută constă în faptul că nivelul de locuire are la partea superioară o depunere de cenușă vulcanică, fapt unic pentru siturile paleolitice din România.
„Paleoliticul, din păcate, a fost cenuşăreasa cercetărilor arheologice în România, nu doar în Vrancea. Nu este o perioadă uşor de documentat şi descoperit. E nevoie de multă răbdare, pasiune şi teren. Descoperirea noastră este importantă atât pentru teritoriul judeţului Vrancea, dar şi la nivel naţional, având în vedere faptul că siturile de vârstă paleologică, cel puţin în zonă, sunt extrem de puţine şi neexploatate. Interesul pentru zona Vrancei nu a fost foarte mare, în zonă nu s-au făcut investiţii mari, ca de exemplu în judeţul Neamţ, când, în urma construcţiei barajului, supravegherea arheologică a scos la lumină foarte multe situri arheologice. Descoperirea noastră constă într-o piesă din silex şi un alt fragment, găsite undeva la cinci metri în profilul lutăriei, atribuite clar paleoliticului. Nu putem să încadrăm cronologic exact, dar datările ne vor spune cărei perioade. Descoperirea este importantă pentru că deasupra piesei descoperite există o lentilă de cenuşă vulcanică. Sunt doar supoziţii la momentul acesta, că uneltele găsite aparţin paleoliticului superior. Noi am prelevat probe şi le-am trimis la laboratoare din ţară şi străinătate, dar răspunsurile le vom afla, cu siguranţă, abia la anul", a declarat arheologul Mădălina Stănescu pentru Agerpres.
Descoperirea a fost una fortuită, iar arheologii sunt de părere că aceasta ar putea fi unică în ţară.
„Noi căutam situl cercetat de un colectiv al Muzeului Vrancei în anul 1995, în punctul Coasta Lacului de la Vităneştii de sub Măgură. Încercând să identificăm acel punct, ne-a prins ploaia şi am campat la marginea satului, în vecinătatea unei lutării. A doua zi, când ne-am trezit, am zis să verificăm şi această lutărie şi am avut o surpriză. Am găsit ceva mult mai interesant. Această lentilă de cenuşă vulcanică este extrem de importantă pentru că evenimente atât de importante s-au petrecut în jurul anilor 30.000 î.e.n. Că este vorba despre erupţia masivului Ciomatu de acum 30.000 de ani, ori erupţia campaniană de acum 39.000 de ani, doar datările ne vor oferi acest răspuns. Însă această descoperire este unică în ţară. Niciun paleolitic nu este asociat până acum, din câte cunoaştem, cu această lentilă de cenuşă, iar lentila este foarte vizibilă, nu este întreruptă de aluviuni. Zona în care a fost făcută descoperirea este extrem de ofertantă, de bogată. Deasupra terasei, la câteva sute de metri, ne apare ceramică de epoca Bronzului, spre marginea satului Pietroasele ne-a apărut ceramică neolitică din cultura Cucuteni", a mai precizat Mădălina Stănescu, conform aceleiași surse.
Având în vedere venirea iernii, activităţile de teren au fost sistate pentru moment şi vor fi reluate în primăvară, când arheologii speră să obţină şi o finanţare din partea autorităţilor.
Foto: Muzeul Vrancei
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.