Național Cultură Ultima oră Externe
Personalitatea de excepție a Reginei Elisabeta a II-a, evocată într-o ediție specială „Ora Regelui” la TVR 1
Personalitatea de excepție a Reginei Elisabeta a II-a, evocată într-o ediție specială „Ora Regelui” la TVR 1
16/09/2022 ⋅ 0 comentarii

 Personalitatea de excepție a Reginei Elisabeta a II-a va fi onorată, conform reprezentanților Familiei Regale Române, într-o ediție specială a emisiunii „Ora Regelui” care va fi difuzată după cum urmează:

  • TVR 1 – sâmbătă, 17 septembrie 2022, ora 14.30 
  • TVR Internațional – sâmbătă, 17 septembrie 2022, ora 16.00  
  • TVR Moldova – joi, 22 septembrie 2022, ora 16.00

În ediția specială a emisiunii ”Ora Regelui”, realizată la Palatul Elisabeta din București, invitații Sandra Gătejeanu Gheorghe – Directorul de Protocol al Casei Majestății Sale Regelui Mihai I (2008 – 2018), istoricul Simona Preda și Andrew Popper – Președintele Consiliului Regal al Casei Majestății Sale Margareta discută despre relațiile pline de semnificații dintre cele două familii regale.

Cuplul regal britanic a fost mereu prezent în viața Familiei Regale române și a păstrat o neîntreruptă legătură de familie. Regina Elisabeta a II-a s-a dovedit ”un inegalabil sprijin, un model de cârmuire regală și curaj, un far luminos”, a declarat Custodele Coroanei române.

Sâmbătă, în ediția specială ”Ora Regelui”, care onorează personalitatea de excepție a Reginei Elisabeta a II-a, se va vorbi și despre schimbările care se vor produce în viața Regelui Charles al III-lea, odată cu preluarea noilor îndatoriri.


Foto: Facebook / Familia Regală a României


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.