Nu este încă anul de la mutarea la cele veșnice a Preasfințitului Părinte Gurie. Și vie încă ne este imaginea „armelor” predate mult prea drevreme, după judecata noastră omenească, de ierarhul devean. Vorbim, desigur, despre mitra, toiagul și omoforul așezate în vremea petrecerii sale pe calea veșniciei, în mijlocul Catedralei din Deva. „Armele” unui Ierarh. 

Sub impactul unor mesaje, să zicem... dureroase, izvorâte din prisosul inimii unor semeni, scriam atunci pe propria pagină de socializare tocmai despre aceste „arme” de la adăpostul cărora cei cărora le este rânduit a le purta lucrează pentru binele comunității. 

Și scriam atunci așa:

Fiecare luptă în viață cu ce are. Iar ele, cele astăzi depuse pentru veșnicie de PS Gurie, vorbesc despre grijă, înțelepciune, responsabilitate, implicare, jertfă. Toate pe deplin reflectate în fapte și în cele pământești în urmă lăsate. 

Și cum hulirea acestor ”arme” îi tare în trend, mă gândesc că poate, măcar câteodată, bine ar fi să deschidem ochii larg închiși de vremuri. 

Nu care cumva să ne facem de râs când, la vreun spital fiind, la finalul vreunui tratament mai complicat să constatăm că tocmai beneficiasem de aparatura aia de ultimă generație doar pentru că așa, cu capul de sub o mitră, cu un omofor pe umeri și cu un toiag în mână, un Ierarh a ”tulburat apele” suficient de mult cât ele, toate aparatele alea sofisticate, să fie acolo.  

Nu care cumva să aflăm că pruncul prietenilor noștri a fost salvat tocmai pentru că tot cu armele astea asupra lui, un Ierarh luase deciziile potrivite, la vremea potrivită.  

Nu care cumva copilul ăla bun care ne-a ajutat când la limită eram, să se fi format în vreo școală aflată tot la adăpostul armelor ăstora.  

Nu care cumva părinții noștri să-și fi găsit sprijin taman în toiagul ăla, cât noi prea ocupați cu ale noastre eram și poate chiar strigam ”vrem spitale, nu catedrale!”.

Nu de alta, dar noi MEREU le știm pe toate. Cum, dară, asta nu am ști? 

Astăzi, la distanța timpului cuprins în cele 44 de săptămâni scurse la scrierea acestor rânduri, e musai a adăuga „Nu care cumva vreun copil, frate, nepot, strănepot, verișor, să își ia grozave aripi pentru viață din Grădinița inaugurată la Deva, sâmbătă, 27 august”, tocmai pentru că cineva cu înțelepciune și dăruire a folosit „armele” despre care vorbeam, iar noi, prin neștiință, să ne facem cumva de râs. 

Și spre buna noastră informare, transmite Episcopia Devei că proiectul de suflet al vrednicului de pomenire Episcop Gurie Georgiu, demarat în urmă cu trei ani de zile și încredințat, încă de atunci, actualului Episcop al Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor, a fost inaugurat de trei Ierarhi ai Bisericii noastre și își așteaptă învățăceii. Vorbim despre o grădiniță modernă, cu o capacitate de 80 de locuri, care îi va purta numele PS Gurie în semn de omagiu. 

„Unitatea de învățământ preșcolar „Episcop Gurie Georgiu” se dorește a fi un lăcaș educațional de excelență, cu program prelungit și cu multe activități extra-curriculare care să contribuie la o dezvoltare armonioasă și complexă a copiilor care îi vor trece pragul”, spun reprezentanții Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Sâmbătă, la slujba de sfințire, oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și cu Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei,  au fost prezenți Părinții consilieri de la Centrul Eparhial, reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale și, cum era firesc, viitorii preșcolari împreună cu părinții.

Un prilej numai bun ca Preasfințitul Părinte Episcop Nestor să vorbească despre proiectele pe care Episcopul Gurie le-a inițiat spre bucuria și folosul oamenilor, printre care și Grădinița inaugurată, proiect realizat aproape în totalitate prin eforturile Episcopiei Devei și Hunedoarei.

La final, cei implicați în construirea, înfrumusețarea, utilarea și dotarea Grădiniței „Episcop Gurie Georgiu” au primit distincții de vrednicie, iar copiii prezenți au primit daruri.

Lucrarea Bisericii nu o putem cu ușurință cuprinde, însă, spicuind la timpul potrivit câte ceva din ea, putem reține aceste lucrări și dacă nu pentru a da slavă lui Dumnezeu pentru bunii săi lucrători măcar pentru a avea bun răspuns în fața celor care se încăpățânează să vadă negru chiar și acolo unde albul nu numai că este alb ci și strălucește tot mai mult odată cu trecerea timpului.