Național Ultima oră
David Popovici, desemnat cel mai bun sportiv în probele masculine la Campionatul European de la Roma
David Popovici, desemnat cel mai bun sportiv în probele masculine la Campionatul European de la Roma
18/08/2022 ⋅ 0 comentarii

Probele de înot de la Campionatul European de natație pentru seniori de la Roma s-au încheiat miercuri seara, 17 august 2022, după șase zile extraordinare pentru România. 

„România a cucerit două medalii de aur prin David Popovici, tânărul și extrem de valorosul sportiv al nostru care a uimit din nou, nu doar un continent, ci și întreaga planetă!”, spun reprezentanții FRNPM. 

Iar evoluțiile lui David de la Foro Italico nu puteau trece neobservate. La finalul probelor de înot, David Popovici a fost desemnat cel mai bun sportiv în probele masculine, iar Ruta Meilutyte (Lituania) a fost desemnată cea mai bună sportivă în probele feminin.

Clasamentul a fost realizat pe baza unui punctaj, în urma celor mai bune performanțe din competiție.

La masculin, David a totalizat 1.003 puncte, pentru timpul din finala de 100 m liber (46.86 s – nou record mondial de seniori) și a fost urmat în clasament de Mykhaylo Romanchuk (Ucraina) – 982 de puncte şi de Thomas Ceccon (Italia) – 979 de puncte.

La feminin, Ruta Meilutyte a totalizat 985 de puncte.


Foto: FRNPM

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.