Național Religie Ultima oră
Părintele Constantin Galeriu, de 19 ani în veșnicie
Părintele Constantin Galeriu, de 19 ani în veșnicie
10/08/2022 ⋅ 0 comentarii

Astăzi, 10 august 2022, se împlinesc 19 ani de la mutarea la cele veșnice a Părintelui Constantin Galeriu.

Părinte despre care Patriarhul României spunea, în Anul Centenarului Marii Uniri, că a fost „un mărturisitor jertfelnic al Evangheliei şi al idealurilor poporului român”, iar Mircea Ionescu-Quintus, vorbind despre timpul detenției acestuia în lagărul de exterminare de la Coasta Galeș, că trecea ”ca un apostol, din om în om, spre a ne îmbărbăta, părintele Galeriu care a fost în stare să se descalțe pentru a-și da bocancii unui bătrân bolnav cu picioarele sângerânde. Atunci și nu numai atunci mi-am dat seama că un neam blagoslovit cu asemenea fii nu poate să fie îngenunchiat și nici să piară vreodată”. (Moara dracilor, Editura Ion Creangă, București, 1999, pp. 13-15)

Părintele Galeriu s-a născut în data de 21 noiembrie 1918 în satul Răcătău-Răzeși din județul Bacău.

După încheierea studiilor teologice a fost numit preot în județul Prahova, iar din 1974 a devenit slujitor la Biserica Sfântul Silvestru din București.

Împreună cu preoteasa Argentina, Părintele Galeriu a crescut şi educat patru copii, într-o perioadă dificilă. După instalarea dictaturii comuniste, Părintele Galeriu a fost permanent urmărit şi supravegheat de autorităţi, fiind chiar întemniţat pentru o vreme.

În 1952 Părintele Constantin Galeriu a fost arestat și trimis în ancheta Securității din Ploiești. Începând cu 16 ianuarie 1953 a prestat muncă obligatorie la colonia Peninsula-Valea Neagră de la canal, apoi din 13 octombrie același an a fost mutat la centrul de triere Văcărești de la București. A fost eliberat la 23 octombrie același an, revenind în mijlocul familiei și al păstoriților săi.

Din anul 1973 a activat pe rând ca spiritual, lector și profesor titular la catedra de Catehetică-Omiletică din Institutul Teologic Universitar din București. Din anul 1992 a devenit profesor consultant și conducător de doctorat la Universitatea din București.

De asemenea, în perioada 1988-2003 a continuat să activeze ca profesor consultant și îndrumător pentru teze de doctorat în cadrul aceleiași Facultăți.

A fost membru în Comisia de dialog ortodox-reformat din partea Bisericii noastre, vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor (din 1990).

A fost autor a numeroase studii, articole, volume de predici și cărți de o rară profunzime teologică, dintre care multe au fost traduse și în străinătate.

Părintele a trecut la cele veșnice în ziua de 10 august 2003 la București.


„Înainte de a-ţi da crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o cu mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce! Ţine-o bine şi urcă pe Golgota spre Înviere!”  – Părintele Constantin Galeriu


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.