Încep să vină datele provizorii ale recensământului. Şi nu arată bine deloc. De exemplu, municipiul Botoşani se pare că a pierdut în ultimii zece ani peste 25.000 de locuitori. Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, populaţia municipiului s-ar putea să scadă sub 100.000 de locuitori. Specialiștii avertizează că România se afla într-un accelerat declin demografic.
2022, august, municipiul Botoşani. Este luna în care străzile oraşului prind viaţă, pentru că mulţi dintre cei plecaţi se întorc acasă. Altfel, de la an la an, oraşul e mai pustiu.
Datele provizorii ale recensământului plasează municipiul Botoşani printre localităţile care au pierdut un număr mare de locuitori în ultimii zece ani. În trecut erau peste 105.000 de locuitori, dar după recensământ s-ar putea să fie cu peste 20.000 mai puţini.
Cosmin Andrei, primar Botoşani: "Din datele preliminare şi din ceea ce am constatat de la recenzorii din teren se găsesc foarte multe locuinţe neocupate, iar populaţia ar tinde undeva spre 85.000."
În cazul altor localităţi care în urma recensământului vor ieşi cu o populaţie mult redusă explicaţiile au legătură cu reorganizarea. De exemplu, până în urmă cu aproape două decenii, comuna Malnaș din judeţul Covasna era formată din 5 sate. În anul 2004, două sate au decis să se desprindă. Astfel, de la o comună cu aproape 5000 de locuitori, Malnaș a ajuns la o populație de circa 1000 de cetățeni.
Viitorul nu arată bine, spun specialiştii.
Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Naţional de Statistică: "În 2030, dacă avem acelaşi trend, vom ajunge undeva la 18 milioane şi vom fi depăşiţi de Țările de Jos în ierarhia Uniunii Europene."
Vasile Ghețău, vicepreşedintele Consiliului de Comunicare şi Transparenţă al Recensământului: "Populaţia României ar urma să scadă dramatic după toate prognozele care există. Pentru 2050 se prognozează o populaţie între 15 şi 16 milioane."
Primele cifre ale recensământului arată o populaţie de 19 milioane de locuitori, cu un milion mai puţin faţă de 2011.
Sursa: TVR1
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.