Național Ultima oră
Bianca este radiolog, are 22 de ani și este comparată cu Smaranda Brăescu
Bianca este radiolog, are 22 de ani și este comparată cu Smaranda Brăescu
03/08/2022 ⋅ 0 comentarii

Bianca Creț este o tânără din Oradea, radiolog de profesie, care la 22 de ani este comparată cu marea noastră campioană, Smaranda Brăescu. 

Luna trecută, Bianca a obținut locul al treilea la juniori, la Campionatul mondial de parașutism. Este o performanță excepțională, spun specialiștii care o compară cu prima femeie parașutist din România, căreia îi este dedicat anul 2022. 

Bianca practică parașutismul de la 16 ani, are peste 400 de sărituri în palmares și își propune că anul viitor să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Invitată la TVR Info, Bianca Creț a povestit cum îmbină cele două pasiuni – medicina și parașutismul și care este obiectivul ei pe viitor:

„Ambele discipline m-au ajutat în viață, m-au făcut mult mai calmă și m-au învățat să trăiesc momentul. Mă bucur foarte mult că sunt comparată cu Smaranda Brăescu. Obiectivul meu este să iau cel mai înalt loc în campionatul mondial de parașutism”, a spus Bianca pentru TVR Info.

Ce simte Bianca atunci când sare cu parașuta? 

„E o senzație unică. Primul salt nu se uită niciodată, ai parte de mult entuziasm și adrenalină, iar în acest sport, fiecare salt e unic, nimic nu se repetă. (...) Recomand tuturor să încerce acest lucru măcar o dată în viață”, a mai spus Bianca, conform aceleiași surse. 

Aeroclubul României oferă cursuri gratuite de paraşutism pentru tinerii cu vârste între 16 şi 23 de ani.


Foto: Facebook / Bianca Creț


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.