Elevii români au câștigat o medalie de aur și trei de argint la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale și premiul pentru cel mai mare punctaj cumulat pe echipe.
La această cea de-a XXIX-a ediţie a Olimpiadei de Informatică a Europei Centrale (CEOI), desfăşurată în perioada 24-30 iulie la Varazdin, Croaţia, au participat 52 de concurenţi din 12 ţări.
Elevii români participanți și rezultatele lor:
Alexandru Luchianov de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București – Locul 1 și medalie de aur
Luca Perju-Verzotti de la Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu” București – Locul 5 și medalie de argint
Andrei-Robert Ion de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București – Locul 9 și medalie de argint
Alexandru-Raul Todoran de la Liceul Teoretic “Aurel Vlaicu” Orăștie – Locul 11 și medalie de argint
Prima ediţie a Olimpiadei de Informatică a Europei Centrale s-a desfăşurat în România, în 1994, la Cluj-Napoca, la iniţiativa ţării noastre.
Foto: Adrian Panaete
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.