Nava-școală „Mircea” acostează sâmbătă, 30 iulie, ora 11.00, în portul militar Constanța, după ce a executat un marș de instrucție cu o durată de 54 de zile.
La bordul velierului, au efectuat stagiul de practică 92 de studenți militari din anul al II-lea de la Academia Navală "Mircea cel Bătrân", precum și opt studenți străini de la academii navale partenere din Bulgaria, Marea Britanie, Polonia și Statele Unite ale Americii.
Nava-școală „Mircea” a plecat din țară la data de 6 iunie, pentru al doilea marș din acest an, iar pe parcursul acestuia a efectuat escale în porturile Augusta și Genova (Italia), Valencia (Spania), Valletta (Malta) și Alexandria (Egipt). În porturile Genova și Valencia, nava militară românească a participat alături de alte veliere la Regata „Iacobus Maris”.
Pentru cadeții aflați la bordul navei-școală „Mircea”, marșul de instrucție a fost prima activitate în cadrul căreia s-au familiarizat cu viața pe mare și cu lucrul în echipă.
Studenții și-au format și și-au dezvoltat deprinderile marinărești, prin executarea unor lucrări cu grad ridicat de risc, în arboradă la velatura navei, și a serviciilor de gardă și cart pe navă, precum și prin exploatarea, în siguranță, a instalațiilor și echipamentelor de la bordul navei.
Foto: Nava-școală „Mircea”, traversând Strâmtoarea Bosfor în marș spre Constanța, 28 iulie 2022 / Forțele Navale Române
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.