Ansamblul Folcloric ”Zărandul” al Palatului Copiilor din Arad a participat în perioada 25-28 iulie la cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret ”Cătălina” din Iași.
Trei zile în care arădenii noștri au participat în calitate de invitați de onoare, ei fiind câștigătorii trofeului festivalului la cea de-a XXV-a ediție.
De asemenea, inima acestui ansamblu, domnul Vasi Peri, a făcut parte din juriul acestui eveniment cu tradiție, emblematic pentru viața culturală a Iașului, recunoscut la nivel național și internațional.
Festivalul – Concurs internaţional de folclor pentru copii şi tineret “Cătălina” are ca principal scop promovarea scenică a copiilor și tinerilor cu talent înterpretativ în domeniul folclorului muzical-coregrafic, a creaţiei meşteşugăreşti, cât și formarea şi dezvoltarea capacităţilor de percepere a autenticului în arta interpretarii cântecului şi dansului popular, a meșteșugurilor tradiționale, sensibilizarea acestora în privinţa necesităţii păstrării, transmiterii pe mai departe şi valorificării tradițiilor populare.
În acest an, care a adus la un loc peste 500 de iubitori de floclor, publicul a putut admira obicieiuri și tradiții din Macedonia de Nord, Polonia, Republica Moldova, Bulgaria, Slovacia și din zonele folclorice reprezentative ale României – Maramureș, Olt, Botoșani, Arad, Neamț, Suceava, Tulcea și Iași.
Foto: Vasi Peri
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.