Național Din Arad Ultima oră
O arădeancă internată la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca are nevoie urgentă de sânge
O arădeancă internată la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca are nevoie urgentă de sânge
20/07/2022 ⋅ 0 comentarii

Arădeanca Florina Marcela Nistor, internată la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca, are nevoie urgentă de sânge. Apelul a fost făcut de fiica acesteia, Alexandra Nistor.

Cei care doresc să doneze pot merge în fiecare zi Centrul de Transfuzie Sanguină Arad începând cu ora 07.00 și până la ora 13.00, iar în weekend începând cu ora 8.00 până la ora 12.00 cu programare făcută în prealabil pe aplicația centrului, BlooDoChallenge sau la numărul de telefon 0357809112.

Florina Marcela Nistor are nevoie de grupa de sânge 0-, însă orice grupă este acceptată, cei de la centru ocupându-se de restul formalităților. Important este să fie menționată persoana pentru care se donează: FLORINA MARCELA NISTOR, CNP: 2720617020014, internată la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca.

Mesajul Alexandrei Nistor, fiica arădencei care are nevoie de ajutor:

„Din păcate, lucrurile rele se întâmplă fie că ne dorim asta sau nu. După multe încercări prin care a trecut deja, mama mea, Florina Nistor, e pusă în fața unei noi provocări. Spre disperarea ei și a familiei care o iubește, de data aceasta suntem obligați să apelăm la bunătatea voastră.

Avem nevoie neapărat de sânge și vom încerca să ne strângem într-un număr cât mai mare sâmbătă, la Centrul de Transfuzie Sangvină Arad. Desigur, cei care vor să ne ajute pot merge la Centru în orice zi, începând cu ora 07.00 și până la ora 13.00, iar in weekend incepand cu ora 8.00 pana la ora 12.00 cu programare făcută în prealabil pe aplicația lor, BlooDoChallenge sau la numărul de telefon 0357809112.

Vă rugăm din suflet să nu uitați pentru cine donați! Așadar, menționați înainte de donație că sângele trebuie să ajungă la FLORINA MARCELA NISTOR, CNP: 2720617020014, internată la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca.

Are nevoie de grupa Sangvină -0, ÎNSĂ ORICE GRUPA ESTE ACCEPTATĂ pentru că cei de la centru se vor ocupa de restul formalităților.

Câteva menționări pentru cei care au depășit vârstă de 50 de ani. Dacă vreți să donați, trebuie neapărat să aveți la voi fișa medicală ca să știe sigur cei de la Centrul de Transfuzie că sunteți apți pentru donare și nu aveți boli care ar putea împiedica asta.

De asemenea, nu uitați să mâncați ceva ușor înainte, eventual o felie de pâine cu gem și multă apă.”, este rugămintea unei fiice pentru mama ei.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.