Arădenii au câștigat 24 de medalii de aur, 6 de argint și 7 de bronz la Campionatul Mondial de karate WUKF, desfășurat în SUA, statul Florida, în perioada 2-7 iulie 2022.
La această a 10-a Ediție au participat 1.470 de sportivi din 34 de țări de pe 4 continente, printre ei numărându-se și sportivi legitimați la cluburi din Arad.
Tiger Club Arad se poate lăuda, pe drept cuvânt, cu 23 de medalii obținute, dintre care 19 de aur, 1 de argint și 3 de bronz.
„Mulțumesc părinților pentru susținerea totală și necondiționată, pentru efortul finaciar enorm pe care l-au făcut pentru a putea face posibilă această deplasare, ponsorilor și tuturor celor care au contribuit la aceste rezultate extraordinare.
Mulțumesc antrenorilor de lot national Mihai Hanga și în special Joszef Dronca pentru încrederea și sprijinul acordat, în pregătirea sportivilor pe parcursul întregului an.”, a scris Clubul pe pagina de socilaizare.
Banzai Karate Club Arad a obținut, de asemenea, rezultate remarcabile, câștigând un total de 14 medalii: 5 de aur, 5 de argint și 4 de bronz.
„Felicitări tuturor sportivilor și părinților și mulțumiri sponsorilor care au sprijinit acești copii pentru a participa la acest campionat!”, a transmis Clubul.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.