Național Ultima oră
Veteranul de război Constantin Zavati, sărbătorit la 99 de ani
Veteranul de război Constantin Zavati, sărbătorit la 99 de ani
08/07/2022 ⋅ 0 comentarii

Colonelul în retragere și veteranul de război Constantin Zavati, din Municipiul Bacău, a împlinit joi, 7 iulie,  venerabila vârstă de 99 de ani.

Cu acest prilej, Baza 95 Aeriană, în semn de recunoștință a faptelor de arme, i-a făcut o surpriză, fiindu-i alături prin comandorul Ioan Mischie, comandantul Bazei 95 Aeriană, împreună cu reprezentanți ai acesteia.

Veteranul de război Constantin Zavati s-a născut  pe 7 iulie 1923,  în județul Bacău, și a absolvit liceul militar cu gradul de plutonier major. A urmat Școala Militară din Gross Born, Germania, actualmente în Polonia, și a fost trimis pe front, luptând până la finalul războiului.  S-a întors în țară și a depus jurământul ca ofițer al Armatei Române.

În perioda în care a fost militar activ a fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României”  cu spade și panglică de ,,Virtute Militară”, dar și cu medalia ,,Victoria”. A absolvit Facultatea de Chimie din Iași și a publicat șapte cărți, obținând și premiul Ligii Scriitorilor din România pentru trei volume de memorii și mărturisiri.

În Bacău, generații întregi l-au cunoscut pe Constantin Zavati după statutul său de profesor de chimie, puțini fiind aceia care să-i cunoască biografia sa din prima parte a vieții, aceea a eminentului ofițer de artilerie și veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial.

„Vă mulţumim pentru tot ce aţi făcut în serviciul patriei şi pentru că aţi apărat cu propria viaţă valorile naţionale! La mulți ani, multă sănătate, cinste și recunoștința, brav veteran!”, au mai transmis  reprezentanții Bazei Aeriene 95. 

Foto: Baza 95 Aeriană 


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.