Național Din Arad Cultură Ultima oră
Turneul naţional Orgile României ajunge la Arad pe 8 iulie
Turneul naţional Orgile României ajunge la Arad pe 8 iulie
28/06/2022 ⋅ 0 comentarii

Turneul naţional Orgile României, ajuns la a patra sa ediţie, revine în lunile iulie şi august cu zece concerte în întreaga ţară, susţinute de tânărul organist Eduard Antal, continuând incursiunea în istoria acestui fabulos instrument pe teritoriul României, invitând la descoperiri şi redescoperiri ale unui tezaur cultural ascuns, prin recitaluri extraordinare susţinute în nouă catedrale şi biserici catolice şi reformate din România dar şi la Palatul culturii din Arad.

Înaintea turneului, Eduard Antal declara: "Cred că de-a lungul timpului turneul s-a transformat în ceva mai profund și mai important decât o înșiruire de concerte. Simt să turneul a devenit o comunitate, o familie a organizatorilor, gazdelor și ascultătorilor."

Turneul va începe pe 3 iulie la Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti şi în prima sa etapă va ajunge în patru localităţi din Transilvania, mai precis pe 5 Iulie la Sibiu, Catedrala evanghelică CA "Sfânta Maria" (în cadrul Zilelor Muzicale Româno-Americane), pe 6 Iulie la Deva, la Biserica Reformată, pe 8 Iulie la Arad, la Palatul Culturii, iar pe 9 Iulie, la Vinga, la Biserica Romano-Catolică "Sfânta Treime". Turneul va continua în luna august cu o nouă etapă în Moldova şi Transilvania

"Tot mai des suntem înconjurați de realități macro, fie că vorbim despre globalizare, pandemie sau conflict militar, toate au o doză de negativitate, dar cum ar fi să descoperim și să ne concentrăm asupra lucrurilor pozitive din jurul nostru? Din această perspectivă, repertoriul propus în acest an intenționează să surprindă unele din cele mai frumoase lucrări compuse în spațiul european. Astfel, buchetul repertorial va cuprinde compozitori din Franța, Germania, Anglia, Italia, Spania, Ungaria, dar va cuprinde și teme românești pentru că turneul este despre lucrurile bune și frumoase din jurul nostru.", mărturisea organistul Eduard Antal.

În bisericile din România există peste 1000 de orgi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public. Repertoriul ales de Eduard Antal propune o panoramare plină de culoare a modului în care s-a scris pentru "Regina Instrumentelor" în secole de istorie a muzicii, cuprinzând lucrări adaptate sau scrise în original pentru orgă din repertoriul universal şi românesc din creaţia lui Louis-Nicolas Clérambault, Johann Pachelbel, Juan Cabanilles, Girolamo Frescobaldi, Padre Davide da Bergamo, Dietrich Buxtehude, Johann Sebastian Bach, Theodor Grünberger, John Stanley, Béla Bartók.

Turneul național - Orgile României

ediția a IV-a

iulie-august 2022

EDUARD ANTAL - orgă


3 iulie, ora 20 - Bucureşti, Catedrala Sfântul Iosif

5 iulie, ora 19:00 - Sibiu, Catedrala evanghelică CA "Sfânta Maria" (Zilele Muzicale Româno-Americane)

6 iulie, ora 19:00 - Deva, Biserica Reformată

8 iulie, ora 19:00 - Arad, Palatul Culturii

9 iulie, ora 19:00 - Vinga, Biserica Romano-Catolică "Sfânta Treime"

7 august, ora 19:00 - Bacău, Biserica Romano-Catolica "Fericitul Ieremia" (Inaugurarea orgii)

14 august, ora 19:00 - Iași, Catedrala Romano-Catolică "Sfânta Fecioară Maria Regină"

16 August, ora 19:00 - Cacica, Basilica Minor "Adormirea Maicii Domnului"

27 August, ora 18:00 - Brașov, Biserica Neagră (Festivalul "Organ Nights")

28 August, ora 18:00 - Codlea, Biserica Evanghelică


Program muzical

Eduard Antal - orgă


Louis-Nicolas Clérambault (1676-1749) - Suite du Deuxiéme Ton

Johann Pachelbel (1653-1706) - Chaconne în re minor P. 41

Juan Cabanilles(1644-1712) - Corrente italiana

Girolamo Frescobaldi (1583-1643) - Aria detta la Frescobalda, F 3.32

Padre Davide da Bergamo (1791-1863) - Elevazione in Re minore

Dietrich Buxtehude (1637-1707) - Preludiul în fa# minor, BuxWV 146

Johann Sebastian Bach (1685-1750) - Fantezia în sol major, BWV 572

Theodor Grünberger (1756-1820) - Nach der Epistel

John Stanley (1712-1786) - Trumpet Voluntary

Béla Bartók (1881-1945) - Șase dansuri românești

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.