O adevarată desfășurare de forțe a avut loc duminică, 26 iunie, în Munții Carpati, unde Ziua Drapelului Național a fost onorată într-un mod inedit: aproximativ 130 de militari au cucerit cel mai înalt vârf muntos al României, Vârful Moldoveanu din Masivul Făgăraș, situat la 2544 metri, informează MApN.

Militari din cadrul Batalionului 33 Vânători de Munte ”Posada” din Curtea de Argeș, alături de Echipa Invictus România, AORR și alți colegi din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională (SNAOPSN), au purtat pe munte un imens Drapel Național, pe care l-au desfășurat în vârful masivului muntos.
Inițiativa, care poartă marca Invictus Romania, a durat aproximativ patru ore, iar ca dovadă ca voința învinge orice obstacol, la provocare au luat parte și opt militarii răniți, care nu au renunțat până nu au atins cel mai înalt vârf din țară.
Foto: Facebook / MApN
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.