Ana Maria Bărbosu a câștigat medaliile de aur și bronz la Cupa Mondială de gimnastică artistică de la Osijek.
La 16 ani, debutantă la o etapă de cupă mondială, Ana Maria Bărbosu a început ziua finalelor cu emoții și cu o ratare la bârnă. Având cea mai mare dificultate (5.6) a reușit să câștige bronzul, cu 12.433, fiind devansată de campioana mondială, Pauline Schaeffer (Germania, 13.366) și de Ana Derek (Croația, 13.133). Silviana Sfiringu a fost a 5-a cu 11.800.
În finala de la sol, Ana a repetat evoluția bună din calificări, a fost notată cu 13.333, punctaj cu care a câștigat medalia de aur. Argint pentru Ana Derek (Croația 13.266), bronz pentru Uctas Sanli Goksu (Turcia, 12.800).
„Felicitări Anei și Silviei, dar și antrenorilor de la Deva, Lucian Sandu, Gina Gogean, Ramona Micu și Florin Uzum.”, transmite reprezentanții Federației Române de Gimnastică.
Foto: Federația Română de Gimnastică
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.