Sărbătoarea gimnasticii și a bucuriei de a concura la Cupa ”Nadia Comăneci” s-a încheiat aseară la Onești după o competitiție maraton, în care fiecare dintre cele 80 de fetițe aflate la început de drum în performanță și-a dorit să fie… Nadia, transmite Federația Română de Gimnastică.
Nadia care a făcut primii pași în sala de la Onești, Nadia care a câștigat la Skien în 1975 și a devenit Zeița de la Montreal un an mai târziu, Nadia care, aflată la mii de kilometri distanță, a fost atât de aproape de toți cei prezenți la ediția 2022:
„Îmi pare rău că nu pot fi astăzi împreună cu voi, în sală, dar sunt cu gândul și sufletul alături de fiecare. Felicitări tuturor pentru pasiunea și implicarea în antrenamentele și competițiile de gimnastică! Mulțumesc antrenorilor și părinților că vă susțin în visul vostru și mulțumesc vouă, micuțe campioane, pentru că faceți onoare sportului românesc! Vă doresc să urcați pe prima treaptă a podiumului la campionate europene și mondiale și chiar la Olimpiadă, să fiți viitoarele zeițe ale gimnasticii mondiale, să fiți mai bune și mai renumite decât Zeița de la Montreal! Sunt foarte mândră de voi și mă simt onorată ca, prin Cupa ”Nadia Comăneci” de la Onești, să fiu parte din povestea voastră de succes!”, a transmis Nadia Comăneci, conform aceleiați surse.
„Micile sportive, întreaga comunitate a gimnasticii românești, FRG îți mulțumesc că ne ești alături! Privim cu multă admirație la ceea ce ai fost, dar mai ales la ceea ce ești! Tu te-ai născut pentru a aduce României recunoaștere și strălucire! Susținerea ta, faptul că faci parte din povestea noastră, ne dau încredere că prin efort, pasiune și pregătire gimnastica din România va reveni în topul mondial și, mai mult, ar putea redeveni un brand românesc!” – Carmencita Constantin, Președinte al Federației Române de Gimnastică.
Au primit medalii de participare și cadouri din partea sponsorilor și a organizatorilor toate gimnastele, unele, aflate pentru prima oară la Onești, altele, cu rezultate la ediția precedentă. Iar cele care au urcat pe podium s-au simțit, cu siguranță, cu un pas mai aproape de Nadia.
Foto: Federația Română de Gimnastică
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.