Chiar dacă astăzi, 21 ianuarie, este ”Ziua internațională a îmbrățișărilor” (și bine că este, chiar și numai pentru a ne reaminti de puterile miraculosului gest al îmbrățișării), găsim potrivit a o lega de ziua, nu de mult trecută, declarată drept cea mai deprimantă zi a anului. De ce? Poate tocmai pentru că ziua de astăzi vine și pune pansament celei de ieri. De aici și cuvântul atât de drag al Părintelui Dumitru Stăniloae ales ca titlu: ”Cel mai frumos şi mai convingător discurs despre dragoste este îmbrăţişarea!”. 

Psihologul britanic Cliff Arnal, analizând o serie de factori, a considerat că ”depresia colectivă” din a treia zi de luni din an ar fi cauzată de scăderea temperaturilor şi de o reducere a luminozităţii, iar de aici până la declararea acestei zile drept ”Blue Monday” nu a mai fost decât un pas. Desigur, acestora a mai adăugat și altele, însă ele ne-au atras atenția în mod deosebit tocmai pentru că asociind cele două zile, putem lesne observa că în sărbătoarea zilei de astăzi, cauzele ”necazului” celei de ieri dispar. Asta pentru că în îmbrățișare este și cald și este și lumină. O altfel de căldură și, desigur, o altfel de lumină. O căldură care face atât de bine sufletului, încât toate cele care l-au privat de lumină dispar. 

”Cel mai frumos şi mai convingător discurs despre dragoste este îmbrăţişarea!”, nu o spunem noi ci acel ” dar pretios al lui Dumnezeu făcut Bisericii noastre si omenirii, care a iubit cu adevărat, din toată inima sa, pe Dumnezeu și omul, Ziditorul și zidirile Sale, Făcătorul și făpturile Lui”, după cum avea să îl descrie Arhimandritul Gheorghios Kapsanis pe Părintele Dumitru Stăniloae. 

Despre dragoste știm că ”îndelung rabdă, este binevoitoare, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul, nu se bucură de nedreptate, se bucură de adevăr, toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă...” (1Cor,13) iar tuturor acestora Părintele Stăniloae vine și le pune învelișul îmbrățișării sărbătorite astăzi, considerând-o cel mai frumos discurs al lor.

Îmbrățișare căreia îi putem lărgi atât de mult orizontul încât să îi putem îmbrățișa pe cei dragi, și nu numai, chiar de la distanțe considerabile: cu gândul, cu fapta, cu rugăciunea, cu intenția bună și toate cele care pot intra în înțelesul cuvântului ”ocrotire”, al purtării de grijă, al cercetării. Pentru că atunci când ești îmbrățișat te simți ocrotit, iar atunci când te simți ocrotit, singurătatea, frigul și întunericul zilei de ieri dispar. 

Dar dacă că cea mai mare capcană a vremurilor este tocmai aceea de a nu mai crede în îmbrățișarea părintelui către fiul risipitor? 

Dragostea nu cade niciodată, iar îmbrățișarea este cel mai frumos discurs al său!

Vă îmbrățișăm cu drag!