Ultima oră Externe
Regina Elisabeta, primul monarh din istoria Marii Britanii care sărbătorește un Jubileu de Platină
Regina Elisabeta, primul monarh din istoria Marii Britanii care sărbătorește un Jubileu de Platină
02/06/2022 ⋅ 0 comentarii

Britanicii sărbătoresc, în perioada 2-4 iunie, Jubileul de platină, care marchează cei 70 de ani de domnie ai reginei Elisabeta a II-a, relatează News.ro. 

În această perioadă, în întregul Regat britanic vor avea loc ceremonii, parade militare și concerte, toate organizate pentru a o onora pe suverană.

La Ceremonia Militară cu ocazia Jubileului de Platină al Reginei Elisabeta a II-a, în dimineața de 2 iunie 2022, vor asista Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Consort, informează Familia Regală a României.

Numită "Trooping the Colour", ceremonia are loc în fiecare an de Ziua Suveranului, iar anul acesta ea va onora cei 70 de ani de domnie ai Majestății Sale Britanice. La ceremonie iau parte 1200 de ofițeri și soldați, 400 de instrumentiști militari și 240 de cai. Ceremonia se încheie cu o survolare a Palatului Buckigham executată de Forțele Aeriene Regale în onoarea Reginei Elisabeta a II-a, comandantul suprem al Forțelor Armate Britanice.

Regina Elisabeta a II-a este primul suveran britanic care celebrează jubileul de platină, o sărbătoare care marchează cele 7 decenii de la urcarea pe tron. Niciodată un suveran britanic nu a domnit atât de mult și este puțin probabil ca un altul să atingă la o astfel de longevitate.  Momentul vine însă într-un moment dificil pentru suverana în vârstă de 96 de ani. În ultimele luni, sănătatea reginei Elisabeta a II-a a fost motiv de îngrijorare. În octombrie 2021, ea a fost internată în spital, iar de atunci aparițiile sale oficiale au fost mult mai rare, fiind înlocuită de prințul moștenitor, Charles. Acesta i-a ținut locul inclusiv la discursul solemn din Parlament din 10 mai.  De atunci însă, regina Elisabeta a II-a a apărut la un show ecvestru, una dintre marile sale pasiuni, iar săptămâna trecută, la celebra expoziţie Chelsea Flower Show din Londra.

 În aceste zile, când este celebrat Jubileul de Platină, este așteptată să-și facă apariția pe balconul Palatului Buckingham, pentru a-și saluta supușii.  Britanicii sunt și ei pregătiți să o celebreze pe regină, care se bucură de o susținere mare în rândul populației. 

Jubileul de Platină va fi marcat prin omagii, expoziții, concerte și concursuri de tot felul.  Pentru acest weekend, străzile vor fi decorate cu mari portrete ale reginei, iar faţadele vor fi decorate chiar şi în mediul rural englezesc.

Foto: Facebook / The British Royal Family


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.