Național Ultima oră
Peste 3.000 de copii din Cantus Mundi vor sărbători ''Ora Copiilor'', pe 1 iunie, la nivel național
Peste 3.000 de copii din Cantus Mundi vor sărbători ''Ora Copiilor'', pe 1 iunie, la nivel național
27/05/2022 ⋅ 0 comentarii

Peste 3.000 de copii şi tineri din corurile şi ansamblurile Programului Naţional Cantus Mundi din toată ţara vor participa miercuri, 1 iunie, de Ziua internaţională a Copilului, la "Ora Copiilor by Cantus Mundi".

Evenimentul muzical dedicat copilăriei organizat de Cantus Mundi va avea loc la nivel naţional miercuri, de la ora 16.00, atunci când copiii, alături de părinţii şi prietenii lor, vor cânta timp de o oră în spaţii publice, malluri, parcuri, pieţe sau şcoli din diferite oraşe, comune şi sate, precizează joi Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin", într-un comunicat de presă.

Organizat de 1 Iunie sub deviza "Schimbăm România prin muzică!", proiectul naţional "Ora Copiilor" este dedicat membrilor comunităţii Cantus Mundi, care vor interpreta simultan cele mai frumoase cântece ale copilăriei, reuniţi pentru a sărbători copilăria şi a dărui publicului din energia lor, bucuria de a cânta împreună şi dorinţa de a schimba lumea în bine, potrivit sursei citate.

La prima ediţie a proiectului "Ora Copiilor", Programul Naţional Cantus Mundi va desfăşura simultan activităţi în 34 de localităţi din 22 de judeţe şi Bucureşti: Alba Iulia, Baia Mare, Botoşani, Brăila, Braşov, Buftea, Buzău, Cavadineşti - jud. Galaţi, Cluj-Napoca, Constanţa, Corbii Mari (sat Petreşti) - jud. Dâmboviţa, Dacia - jud. Braşov, Dej, Deva, Focşani, Galaţi, Giroc - jud. Timiş, Ianca - jud. Brăila, Iaşi, Jijila - jud. Tulcea, Jirlău, Lanurile şi Măraşu - jud. Brăila, Pecica, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sibiu, Slobozia, Târgu Jiu, Todireşti - jud Iaşi, Tulcea, Urziceanca - jud Dâmboviţa.

De asemenea, la Baia Mare, aproape 1.000 de copii din corurile şi ansamblurile Cantus Mundi care activează în judeţul Maramureş vor sărbători "Ora Copiilor" printr-un mare concert coral desfăşurat în cadrul programului local "Vis de Copil". Programul este iniţiat de Liceul cu program sportiv, Şcoala Gimnazială "George Coşbuc" şi Palatul copiilor din Baia Mare, în parteneriat cu Programul Naţional Cantus Mundi, Primăria Municipiului Baia Mare şi Inspectoratul Şcolar Maramureş.

Lista evenimentelor organizate sub egida Programului Naţional Cantus Mundi în toată ţara de 1 Iunie va fi actualizată periodic pe pagina de Facebook Cantus Mundi Romania.

Programul Naţional Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, iniţiat de reputatul dirijor Ion Marin şi derulat cu sprijinul membrilor Corului Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin". După 10 ani de activitate, Programul Naţional Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 1.700 de coruri. Peste 60.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul ţării, depăşind barierele legate de etnie, condiţie socială şi capacităţi fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societăţii noastre, mai precizează sursa citată. 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.