Național Religie Ultima oră
Balada lui Ciprian Porumbescu s-a auzit din nou la mormântul ÎPS Pimen de la Sihăstria Putnei
Balada lui Ciprian Porumbescu s-a auzit din nou la mormântul ÎPS Pimen de la Sihăstria Putnei
25/05/2022 ⋅ 0 comentarii

La împlinirea a doi ani de la trecerea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, vineri, 20 mai 2022, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvărșit slujba de pomenire pentru sufletul celui care a fost numit Părinte al Bucovinei și prieten al Sfinților Putneni.

Balada lui Porumbescu s-a auzit din nou la Sihăstria Putnei

Într-un interviu acordat în anul 2019 pentru „Monitorul de Suceava”, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen lăsa un frumos și impresionant testament.

„... Şi-am zis că după ce voi fi băgat în mormânt şi oamenii vor pleca, şi va rămâne doar groparul, să se audă, mai încet, aşa, în surdină, Marşul funebru, de Chopin, Balada lui Ciprian Porumbescu, ceva din Rapsodia lui George Enescu şi un bucium... Sau două buciume. Să fie... Să cânte aşa, mai în surdină... Pentru că este prea frumoasă Bucovina şi prea frumoase cântecele noastre româneşti. Sunt dumnezeieşti!”, spunea Ierarhul, cu un an înainte de trecerea la cele veșnice. 

Atât la slujba înmormântării cât și acum, la doi ani de la înveșnicire, Balada lui Porumbescu a răsunat la Sihăstria Putnei.   

„La finalul slujbei Parastasului, la mormântul Părintelui Arhiepiscop Pimen s-a auzit Balada lui Ciprian Porumbescu, compoziție atât de dragă celui care s-a considerat copilul răsfățat al bucovinenilor. Momentul emoționant a fost susținut de tinerii Sebastian și Emanuel Pitic din Vicovu de Sus”, a transmis Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

ÎPS Pimen s-a născut în 25 august 1929, în localitatea Greabănu, jud. Buzău, la botez primind numele Vasile.

A urmat cursurile medii ale Liceului din Râmnicu Sărat; între 1948 şi 1951 a studiat la Seminarul monahal de la mănăstirea Neamţ, ca frate de mănăstire, absolvind în 1951; la 10 martie 1951 a fost tuns în monahism, primind numele Pimen, iar la 29 iunie acelaşi an a fost hirotonit ierodiacon.

În anul şcolar 1951-1952, a fost numit profesor pentru ciclul al ll-lea în cadrul Şcolilor mănăstireşti de la Neamţ şi Secu, apoi, pedagog la Seminarul Teologic de la mănăstirea Neamţ (1952-1953); între 1953 şi 1957 a urmat Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, unde a obţinut licenţa cu lucrarea: Personalitatea Fericitului Augustin oglindită în confesiunile sale.

A fost hirotonit ieromonah în anul 1957. În perioada 10 octombrie 1976 – 1 ianuarie 1977 a urmat cursurile de limba germană la Universitatea din Köln. Bun slujitor şi gospodar, a fost numit iconom şi apoi stareţ al mănăstirii Putna (1957-1961).

Apoi, a împlinit diferite ascultări: preot duhovnic la mănăstirea Văratec (1961-1962), preot la mănăstirea Durău (1962-1964), muzeograf la mănăs­tirea Putna (1964-1974); între timp a fost hirotesit protosinghel (1966) şi arhimandrit (1975); între 1974 şi 1978 este stareţ la Mănăstirea Sfântul loan cel Nou de la Suceava.

De la 1 februarie 1978 a slujit la Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim. Între anii 1979 şi 1982 a fost exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia laşilor. La recomandarea Arhiepiscopului şi Mitropolitului Moldovei, Teoctist Arăpaşu, pe 10 ianuarie 1982 a fost ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei laşilor, cu titlul de Suceveanul şi hirotonit în 24 iunie 1982.

În urma reînfiinţării Arhiepiscopiei Sucevei, în 24 ianuarie 1991 a fost ales Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor şi întronizat la Suceava în 3 martie 1991.

De numele ÎPS Pimen rămâne legat pentru veșnicie momentul istoric al venirii în țară a Majestății Sale Regele Mihai în 25 aprilie 1992. 

Pe lângă fructuoasa activitate misionar-pastorală şi administrativ gospodărească a publicat şi diverse studii, îndeosebi cu privire la iconografia bisericească, dar şi articole, cronici, recenzii în Mitropolia Moldovei şi Sucevei sau Candela (de la Suceava); a făcut parte din delegaţii care au reprezentat Biserica noastră în străinătate.

A trecut la cele veșnice miercuri, 20 mai 2020, în jurul orei 0:50 la Institutul „Matei Balș” din Capitală, în urma unui al doilea atac de cord.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!


Foto: Facebook / Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.