Hristos a înviat! Ne este astăzi sărbătoare după sărbătoare, Duminica a 5-a după Paști. Un timp care ne așează în fața fântânii lui Iacov din Cetatea Samariei și ne face martorii tăcuți ai dialogului Mântuitorului cu femeia samarineancă. Și dacă ieri, 21 mai, i-am prăznuit pe Sfinții Împărați Constantin și Elena în mijlocul comunității din Lipova Băi, acolo unde Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească, astăzi, dorind a ne părtăși de darul unei noi astfel de Liturghii, am mers în Parohia ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Drauț, acolo unde Preasfinția Sa, pe lângă Arhiereasca Liturghie, avea să sfințească și noile lucrări săvârșite la biserică și la casa parohială. Lucrări care fac dovada unei bune rânduieli și frumoase colaborări între Părintele Paroh Robert Tudor și credincioși.
Nu știm care vă este dumneavoastră sentimentul atunci când Duminica este precedată de o altă sărbătoare, însă noi știm sigur că în această dimineață ne-am trezit cu gândul că este luni și că deja noua săptămână și-a deschis larg porțile spre toate cele ale ei. Așadar, n-am putut decât să zâmbim larg și bucuroși când acest gând a trecut și ne-am putut așeza liniștiți lângă fântâna lui Iacov și a încerca a vă aduce în case (sperăm noi, și în suflete) crâmpeie din bogăția acestei întâlniri.
Imaginea dimineții, la Drauț, o bucurie: chipuri senine, copii de toate vârstele (1 an - 80+), straie populare, preoți, Evanghelie, prapori, flori, mult verde, clopote, zâmbete, emoție. Toate întru întâmpinarea Ierarhului, pentru ca mai apoi, împreună, să ne părtășim, de la adăpostul primitor al bisericii, de cuvântul Evangheliei „izvor de apă curgătoare, spre viață veșnică”.
Biserica din Drauț, cu o tihnă aparte. Așezarea cumpătată a credincioșilor și cântarea deosebit de frumoasă a Corului ”Sfânta Anastasia”, condus de doamna preoteasă Diana Tudor, au făcut ca fiecare clipă să se încarce cu atât de multă bogăție încât timpul acestei zile să fie unul cu totul aparte. Petrecut cu folos. Cu atât de mult folos încât, după exemplul Samarinencei, pasul până la vestirea în cetate a fost unul nu foarte mare.
„Iar femeia și-a lăsat găleata și s-a dus în cetate și a zis oamenilor: Veniți să vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva Aceasta este Hristos? Și au ieșit din cetate și veneau către El” (Ioan 4, 28-30)
În cuvântul așezat la sufletelor credincioșilor, Preasfințitul Părinte Emilian a insistat asupra îndemnului de a vorbi cu Dumnezeu tot timpul, căci „nu sunt bariere în a-L iubi pe Dumnezeu și a dialoga cu El”.
„Putem vorbi cu Dumnezeu oriunde: în casă; la serviciu; pe stradă; în pădure; la piață; în mijloacele de transport; la școală și peste tot”, a spus Preasfinția Sa.
Cuvântul Ierarhului: Să vorbim cu Dumnezeu
„Ce minunat este să te întâlnești cu Dumnezeu la fântână! Mai mult, Dumnezeu să-ți dea de băut, apa cea vie! Femeia Samarineancă a avut acest privilegiu. Evanghelia Duminicii a V-a după Paști (Ioan 5, 1-15) ne relatează întâlnirea dintre Domnului Hristos și Femeia Samarineancă la fântâna lui Iacov din Sihar.
Acest moment sfânt și înălțător a fost provocat de Mântuitorul nostru Iisus Hristos când a trecut într-o zi prin Samaria. Nu era simplu, ca iudeu, să treci prin Samaria. Și ajunge cu ucenicii la marginea unui sat. Obosit de drum, se oprește lângă o fântână. Ucenicii au plecat în sat să cumpere ceva de mâncare. În acest timp, a venit din sat o femeie, ca să scoată apă. Dialogul dintre Domnul Hristos și femeia samarineancă scoate în evidență universalitatea mesajului și învățăturii Sale. El se preface a nu cunoaște granițele unor lumi separate de credințe și mentalități diferite și transfigurează aceste bariere.
Domnul Hristos ne învață că Dumnezeul Cel adevărat nu este al uni neam sau al unei persoane, ci este al celor care cred cu adevărat în El.
„Închinarea în duh și în adevăr”, înseamnă să te bucuri de revelația lui Dumnezeu și să fii la fântâna adevărului pentru a te adăpa din Scriptură și Tradiție.
Femeia samarineancă de astăzi, așadar, devine, apostol, cea pe care o cunoaștem sub numele de - Sfânta Fotini, prăznuită la 26 februarie, pentru dialogul ei constructiv și folositor cu Domnul Hristos.
Învățăm că Dumnezeu nu este doar al unui neam, ci este al oamenilor, al celor care cred în El și Îl mărturisesc în lume. Nu sunt bariere în a-L iubi pe Dumnezeu și a dialoga cu El. Putem vorbi cu Dumnezeu oriunde: în casă; la serviciu; pe stradă; în pădure; la piață; în mijloacele de transport; la școală și peste tot. Să vorbim cu Dumnezeu despre El și despre noi... și să ne hrănim cu El!”, a îndemnat Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.
22 mai 2022, sărbătoare după sărbătoare, Liturghie Arhierească și sfințire de lucrări în Parohia Drauț, liniște, bucurie și împăcare. Un timp numai bun...
„Să ne apropiem purtători de Lumină
La Hristos, Cel ce a ieșit
Din mormânt ca un Mire
Și să prăznuim împreună cu cetele
Cele iubitoare de Praznic
Paștile lui Dumnezeu, cele mântuitoare”
HRISTOS A ÎNVIAT!
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.