Ultima oră Externe
Reprezentanții Moldovei la Eurovision 2022, decorați de Maia Sandu cu „Ordinul de Onoare”
Reprezentanții Moldovei la Eurovision 2022, decorați de Maia Sandu cu „Ordinul de Onoare”
20/05/2022 ⋅ 0 comentarii

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu membrii Formației „Zdob și Zdub” și cu frații Vasile și Vitalie Advahov, care au reprezentat țara la Concursul „Eurovision 2022”, precum și cu echipa managerială și de creație care a contribuit la prestația lor pe scena de la Torino.

„Am urmărit și eu, alături de milioane de oameni, evoluția muzicienilor noștri. Am apreciat talentul, originalitatea și energia cu care au știut să vorbească lumii întregi despre Moldova, despre cultura și tradițiile noastre. Le-am mulțumit încă o dată pentru bucuria ce ne-au adus-o, urcând țara pe locul șapte al competiției, și i-am îndemnat să rămână în continuare promotori ai Republicii Moldova - Republica oamenilor frumoși”, le-a spus Președinta Maia Sandu.

 Potrivit șefei statului, este nevoie de acest lucru mai ales acum, când Moldova a pornit cu pași hotărâți pe drumul integrării europene - „un drum pe care vom reuși inclusiv prin talent și valoare”.

În semn de apreciere a acestei valori, precum și pentru talent artistic, originalitate și activitate de creație prodigioasă, lui Roman Yagupov și fraților Vasile și Vitalie Advahov le-a fost acordat, astăzi, „Ordinul de Onoare”. La fel, șefa statului a acordat Diplome de Onoare pentru toată echipa proiectului „Eurovision-2022”.

„Este un gest de recunoștință din partea tuturor cetățenilor țării noastre, pentru sentimentul de mândrie pe care ne-ați făcut să-l trăim și pentru care vă mulțumim”, a spus cu prilejul înmânării distincțiilor și a diplomelor Președinta Maia Sandu.

Lista laureaților:

„Ordinul de Onoare” al Republicii Moldova:

Vasile Advahov, compozitor, violonist, prim-dirijor al Orchestrei Municipale de Muzică Populară condusă de Frații Advahov, Chișinău

Vitalie Advahov, compozitor, acordeonist, conducător artistic al Orchestrei Municipale de Muzică Populară condusă de Frații Advahov, Chișinău

Roman Iagupov, solist și textier al Formației „Zdob și Zdub”


Diplomă de Onoare a Președintelui Republicii Moldova:

Mihail Gîncu, compozitor, chitarist al Formației „Zdob și Zdub”

Sveatoslav Staruș, chitarist al Formației „Zdob și Zdub”

Andrei Cebotari, percuționist al Formației „Zdob și Zdub”

Igor Dînga, director al Formației „Zdob și Zdub”

Serghei Orlov, producător executiv al Proiectului „Eurovision 2022”

Carolina Voitenco, scenografă a Proiectului „Eurovision 2022”

Iurie Ribac, coregraf al Proiectului „Eurovision 2022”

Lilia Advahov, PR manageră a Proiectului „Eurovision 2022”

Ionela Advahov, translatoare a Proiectului „Eurovision 2022”

Corina Caireac, responsabilă pentru relațiile cu presa a Proiectului „Eurovision 2022”


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.