Kalush Orchestra, câștigătorii concursului Eurovision 2022, plănuiește un turneu în Europa pentru a strânge fonduri pentru armată, în timp ce Ucraina continuă să opună rezistență forțelor rusești, la mai mult de 80 de zile de la începerea războiului, relatează Reuters.
Solistul principal al formaţiei ucrainene, Oleg Psiuk, a declarat, conform Digi24, într-o conferinţă de presă, că trupa va anunţa în curând pe Instagram unde va merge în turneu.
"La fiecare spectacol vom strânge fonduri pentru nevoile armatei", a spus el.
Psiuk a afirmat că speră ca Ucraina să găzduiască ediţia Eurovision 2023 şi le-a mulţumit apărătorilor combinatului siderurgic Azovstal, ultimul bastion al rezistenţei ucrainene din Mariupol, pentru curajul de a rezista atât de mult timp.
Circa 265 de combatanţi ucraineni, care erau baricadaţi la oţelăria Azovstal, s-au predat forţelor ruse, însă un consilier prezidenţial ucrainean a declarat că rezistenţa lor a schimbat cursul războiului.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.