Sâmbătă, 14 mai, Excelența Sa Vasile Soare, Ambasadorul României în Azerbaidjan, a participat cu un stand de promovare a României la "EuroVillage 2022", manifestare dedicată prezentării Europei publicului din Azerbaidjan, organizată de Delegația UE și ambasadele statelor membre acreditate la Baku, în cooperare cu Ministerul AZ al Culturii.
La deschiderea oficială, fiecare ambasador UE a salutat publicul în limba țării sale, însă ai noștri au ales să arate și motivele costumului popular românesc. Standul României a avut succes, fiind ”printre cele mai vizitate de public și mass-media”, potrivit unei postări a Ambasadorului României în Azerbaidjan pe pagina de socializare.
„La stand, ne-am prezentat mai mult decât bine, promovând oferte de studii la universitățile din Romania tinerilor azeri, locurile pitorești de la noi pentru potențiali turiști, dar și puțin din gastronomia românească, imbatabilă la astfel de manifestari (am gătit personal câteva bunătăți!!!). Intr- un timp scurt, am epuizat un volum considerabil de materiale promoționale, suveniruri, drapele si gustări traditionale RO, standul României fiind printre cele mai vizitate de public și mass-media/TV. M-am convins o dată în plus că România este cunoscută și apreciată aici ca "țară prietenă a Azerbaidjanului", "care merită vizitată", ceea ce ne îndeamnă să continuăm promovarea și mai aplicată pe viitor, pentru a atrage cât mai mult atenția azerilor asupra României Pitorești și Europene”, a transmis Excelența Sa.
Foto: Facebook / Vasile Soare
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.