Una dintre cele mai rare decoraţii militare româneşti - "Steaua României în grad de Comandor", realizată doar în 50 de exemplare, conferite de Carol I în 1877, pentru a onora meritele celor care au luptat în Războiul de Independenţă, se găseşte la Brăila, la Nelu Ivan, deţinătorul unei impresionante colecţii filatelice, care are şi celebrul timbru Mauritius, estimat la peste 1 milion de euro, informează Agerpres.
Medalia, extrem de rară, nu se găseşte în niciunul dintre muzeele de istorie din România.
„În colecţia personală pe care o deţin din anul 1977, moştenire de la tatăl meu, care cuprinde timbre, monede şi câteva medalii, se află şi decoraţia militară 'Steaua României în grad de Comandor', care datează din 1877. În momentul în care mi-a lăsat colecţia, tata m-a atenţionat asupra faptului că ea cuprinde câteva rarităţi, datorită tirajului lor extrem de mic, cum ar fi timbrul de doi penny 'Mauritius' şi medalia 'Steaua României în grad de Comandor'. Când am preluat colecţia, nu ştiam nimic despre această medalie şi mulţi ani apoi nu am ştiut cât este de rară. Într-o discuţie avută cu colecţionarul brăilean Anton Paraschiv, preşedinte al Societăţii Numismatice filiala Brăila până în anul 1995, care deţine un catalog cu cele mai importante medalii româneşti, am aflat că medalia a avut un tiraj de 50 de bucăţi şi că este o raritate, datorită acestui tiraj extrem de mic. Referinţe despre această medalie rară apar şi în 'Istoria Militară a Poporului Român', vol. VI, din 1959, carte pe care o deţin în colecţia mea. Important de menţionat este faptul că decoraţia militară 'Steaua României în grad de Comandor' nu se găseşte în niciunul dintre muzeele de istorie din România”, a declarat Nelu Ivan, conform aceleiași surse.
Proclamarea Independenţei de Stat a României a dus la legiferarea, pe 10 mai 1877, a primului ordin românesc, "Steaua României", care provenea, ca formă, din modificarea medaliei "Ordinul Unirii", realizată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în 1864, la Paris şi conferită în acea perioadă într-un număr redus de exemplare.
Legea de acordare a distincţiei militare "Steaua României", considerată în prezent "cel mai înalt ordin românesc", votată în 1877, a fost abrogată în 1948, ea fiind revotată în 1999, sub numele de Legea nr. 77, din 7 mai 1999, privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 11/1998 pentru instituirea Ordinului ''Steaua României''. Legea stabileşte cinci grade pentru acordarea Ordinului ''Steaua României'': Cavaler, Ofiţer, Comandor, Mare Ofiţer, Mare Cruce şi Colan.
Foto: Ecaterina Ignat / Agerpres
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.