Veteranul de război Ioil Lupașco a primit o vizită surpriză înainte cu o săptămână de împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani. Cea care l-a vizitat a fost chiar Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.
Ioil Lupașco a plecat pe front la douăzeci de ani și a luptat alături de camarazii săi până la sfârșitul războiului. În 1946, cu două medalii la piept, a revenit în satul său de baștină - Slobozia-Dușca din Criuleni. A lucrat toată viața în gospodăria agricolă din localitate, a crescut patru copii și a rămas la fel de curios și modest ca în tinerețe. Până la 90 de ani a mers pe bicicletă, iar azi sădește flori în fața casei.
„Săptămâna viitoare, moș Ioil va împlini 100 de ani. Am fost în vizită să-i mulțumesc pentru curajul lui din timpul războiului, să-l întreb de sănătate și să-i urez putere să mai trăiască, să-și bucure copiii, nepoții și strănepoții. În ajun de 9 mai, trebuie să ținem minte prețul plătit de bunicii și străbunicii noștri pentru ca noi, astăzi, să trăim în pace. De dragul lor, onorând sacrificiul acestor oameni și tragedia milioanelor de vieți pierdute în cel de-al Doilea Război Mondial, azi trebuie să păstrăm pacea. Mulți ani sănătoși, moș Ioil!”, a scris președintele Republicii Moldova pe pagina de Facebook.
Foto: Facebook / Maia Sandu
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.