Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale Madrid Open, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 6-1 pe spaniola Paula Badosa, locul 2 WTA, principala favorită a competiţiei de categorie WTA 1.000.
Sportiva română a condus cu 5-0, scor la care a ratat două mingi de meci pe serviciul spaniolei. Badosa a luat ghemul de onoare, a avut şi o minge break apoi, dar Simona a trebuit să se recunoască învinsă, scor 1-6, după numai 76 de minute de joc.
Simona Halep va evolua în faza următoare cu jucătoarea americană Cori Gauff, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 14, sau cu Iulia Putinţeva din Kazahstan, locul 44 WTA.
Halep a câştigat Madrid Open în 2016 şi 2017 şi a mai jucat în finală în 2014 şi 2019. Anul trecut, ea a fost eliminată în optimi de jucătoarea belgiană Elise Mertens, scor 6-4, 5-7, 5-7.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.