Național Ultima oră Externe
Bricul Mircea va acosta în Napoli și timp de patru zile poate fi vizitat
Bricul Mircea va acosta în Napoli și timp de patru zile poate fi vizitat
29/04/2022 ⋅ 0 comentarii

Nava-școală „Mircea”, Ambasadorul Onorific în Serviciul României pe mările și oceanele lumii, cu 92 elevi din anul I de la Școala  Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ioan Murgescu” la bord, va acosta, în perioada 30 aprilie - 4 mai 2022, în portul Napoli din Italia, informează Forțele Navale Române. 

Velierul românesc va avea ocazia de a face din nou cinste Armatei României și țării noastre, oferind posibilitatea publicului de a vizita nava românească, după următorul program: sâmbătă, 30 aprilie 2022, în intervalul orar 15.00-18.00, și în perioada 1-3 mai 2022, în intervalele orare 09.00-13.00 și 15.00-18.00.

Nava-școală „Mircea” reprezintă unul dintre cele mai importante elemente din sistemul de pregătire profesională al Forțelor Navale Române, contribuind prin marșurile de instrucție executate la menținerea standardelor NATO și UE impuse. De asemenea, prin dezvoltarea capacităților resursei umane din Armata României, România își consolidează statutul de pilon de stabilitate în zona de est a Alianței Nord-Atlantice.

Pe durata marșului de instrucție, viitorii maiștri militari de marină își completează cunoștințele teoretice și își însușesc noi deprinderi practice de navigație cu vele și cu motor, de urcare în arboradă, de utilizare a mijloacelor de semnalizare, precum și tehnici de asigurare a vitalității navei.


Foto: Facebook / Forțele Navale Române


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.