Național Ultima oră
David, Cătălin și Vlad sunt beneficiarii burselor olimpice pentru pregătirea Jocurilor Olimpice Paris 2024
David, Cătălin și Vlad sunt beneficiarii burselor olimpice pentru pregătirea Jocurilor Olimpice Paris 2024
16/04/2022 ⋅ 0 comentarii

David Popovici - înot, Cătălin Chirilă - canoe și Vlad Dascălu - ciclism sunt beneficiarii burselor olimpice  oferite pentru pregătirea Jocurilor Olimpice Paris 2024, informează Comitetul Olimpic Sportiv Român.

Bursele, în valoare de 1500 dolari, se acordă lunar până în august 2024 și sunt atribuite sportivilor prin intermediul Solidarității Olimpice. 

Contractele tripartite au fost semnate astăzi la Casa Olimpică în prezența președintelui COSR Mihai Covaliu, a secretarului general  George Boroi și a reprezentanților celor trei federații naționale: Florin Popescu- vicepreședinte FR Kaiac-Canoe, Alexandru Ciocan - președinte FR Ciclism și Matei Giurcăneanu - secretar general FR Natație și Pentatlon Modern. 

””Drumul spre Paris a început, dar pandemia a făcut să nu ne dăm seama că de fapt a trecut deja un an din pregătirea acestor Jocuri”, a spus președntele COSR. ”Acum suntem concentraţi pe tot ceea ce înseamnă evaluare, susţinere, pregătire şi solidaritate.  COSR,  prin Comitetul Internațional Olimpic și  Solidaritatea Olimpică, susţine sportivii, antrenorii şi tot ceea ce înseamnă staff tehnic pentru pregătirea în condiţii optime a participării la Jocurile Olimpice. Mă bucur că azi îi avem aici pe cei trei muschetari David Popovici, Vlad Dascălu, şi Cătălin Chirilă, sportivi care au participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo cu rezultate foarte bune. David Popovici a fost la o unghie de medalia de bronz, Cătălin Chirilă la un ciot de barcă de medalie, iar Vlad Dascălu a venit la o pedală de podium.  Sunt trei sportivi în care ne punem încrederea totală, sută la sută şi azi parafăm cu ei acest contract tripartit, împreună federaţie, sportivi şi COSR. Vă doresc să  visați la medalia olimpică şi să faceţi tot ce depinde de voi pentru a urca pe podium la Paris”, a conchis Mihai Covaliu.

Cei trei sportivi au mulțumit celor le sunt alături, au punctat importanța echipei din spatele lor și au promis că vor lupta pentru visul lor. 

 ”La mine e foarte simplu, ştiu că nu aş fi putut ajunge aici fără oameni care să mă susţină. Mă bucur extrem de tare că am oamenii potriviţi lângă mine. Şi vreau să le mulţumesc că sunt atât de puternic şi că mă susţin în drumul meu către Jocurile de la Paris şi nu numai pentru că avem planuri măreţe” a declarat David Popovici,, 17 ani, locul 4 la JO Tokyo 2020, antrenor Adrian Rădulescu.

”Jocurile de la Tokyo au reprezentat prima mea experienţă... chiar dacă am încheiat pe locul 7, am fost destul de aproape, la câteva secunde. Dar sper ca la Paris să pot lupta pentru o medalie cât mai strălucitoare” a promis  Vlad Dascalu , 24 de ani, locul 7 la JO Tokyo 2020, antrenor Gadepa Paulo De la Fuente.

”La Jocurile Olimpice de la Tokyo am învăţat multe lecţii. Fiind destul de tânăr, participarea de acolo a fost o rampă de lansare foarte bună şi pot promite că voi face tot ce îmi stă în puteri să urc pe o treaptă cât mai înaltă a podiumului olimpic. Acesta este visul meu de când m-am apucat de acest sport şi nu mă împiedică nimic să lupt pentru el.” a spus hotărât Cătălin Chirilă, 23 ani, locul 5 la JO Tokyo 2020, antrenor Florin Popescu

CIO a mărit bugetul alocat Solidarității Olimpice pentru ciclul olimpic 2021-2024 la 590 milioane de dolari.

Scopul Solidarității Olimpice este de a oferi asistență tuturor Comitetelor Olimpice Naționale pentru programele de dezvoltare a sportivilor, în special a celor care au cele mai mari nevoi în acest sens. programele prioritizează dezvoltarea sportivului, dar și formarea antrenorilor și administratorilor sportivi și promovarea valorilor olimpice.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.