Național Din Arad Religie Ultima oră
Lumina Sfântă va fi adusă în România pentru al 14-lea an consecutiv
Lumina Sfântă va fi adusă în România pentru al 14-lea an consecutiv
15/04/2022 ⋅ 0 comentarii

Patriarhia Ierusalimului și autoritățile israeliene pregătesc deja ceremonia de primire a Sfintei Lumini din Sâmbăta Mare.

 Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, este cel care va fi prezent la Mormântul Domnului și va aduce apoi la București Sfânta Lumină.

„Momentul aprinderii Sfintei Lumini are loc undeva între orele 14-14:30. Patriarhul, primind Lumina în interiorul Mormântului aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări cu care iese în fața ușilor Sfântului Mormânt și împarte lumina tuturor celor prezenți”, a spus Arhim. Teofil Anăstăsoaie pentru Basilica.ro.

De la această ceremonie, Reprezentantul Patriarhiei Române va merge direct la Aeroportul din Tel Aviv pentru a transporta candela cu Lumina Sfântă spre București.

„În funcție de formalitățile de zbor și culoarul aprobat, vom decola în jurul orei 16:30 pentru a fi în România în jurul orei 19:00”, apreciază Arhim. Teofil.

„La Aeroportul Henri Coandă, un delegat al Părintelui Patriarh va aștepta Sfânta Lumină pe care o va oferi delegațiilor din țară și ai protoieriilor din București. Candela va fi dusă apoi la Catedrala Patriarhală unde va fi primită în mod oficial de Patriarhul României”, a detaliat, conform aceleiași surse, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

Tradiția aducerii Luminii Sfinte de o delegație a Patriarhiei Române direct din Ierusalim și distribuirea ei prin Eparhii în bisericile din întreaga țară în noaptea de Înviere a fost instituită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în 2008. Va fi așadar al 14-lea an al acestei tradiții care nu a fost întreruptă nici în timpul pandemiei de coronavirus.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.