Național Ultima oră
Familia regală britanică, poem omagial la comemorarea morţii prinţului Philip
Familia regală britanică, poem omagial la comemorarea morţii prinţului Philip
09/04/2022 ⋅ 0 comentarii

Familia regală britanică a împărtăşit sâmbătă un poem omagial pentru a comemora moartea prinţului Philip, soţul reginei Elisabeta, care a murit anul trecut, informează France Presse, citată de Agerpres.

Elegia, scrisă de poetul englez Simon Armitage, a fost distribuită pe reţelele de socializare ale familiei regale pentru a marca prima comemorare a morţii lui Philip, decedat pe 9 aprilie 2021 la Castelul Windsor, în vestul Londrei.

Intitulat "The Patriarchs: An Elegy" (Patriarhii: o elegie), poemul a fost distribuit sub formă de videoclip, citit de Armitage, cu un pian pe fundal şi imagini din viaţa prinţului, inclusiv de la nunta sa şi de la naşterea copiilor săi.

Poezia, care aduce un omagiu carierei militare a lui Philip, a fost publicată pentru prima dată în ziua înmormântării sale.

Funeraliile ducelui de Edinburgh, care a murit la vârsta de 99 de ani, s-au desfăşurat în cadrul unei ceremonii restrânse, din cauza restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus, regina stând singură în Capela Windsor.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.