Zeci de copii ucraineni au pictat icoane pe sticlă și au petrecut un timp cu liniște și pace ieri, 2 aprilie, în Arhiepiscopia Aradului. Un timp cu bine, timp cu liniște, timp cu pace, departe de asurzitorul sunet al războiului din Ucraina.
„Să știți că, printre altele, am avut astăzi o activitate tare faină: copiii ucraineni au pictat icoane pe sticlă”, ne-a spus, cu entuziasmul și bucuria cu care ne prezintă de obicei bunele întâmplări din Eparhie, părintele Gabriel Streulea, inspector pentru probleme de tineret în cadrul Arhiepiscopiei Aradului.
Iar câteodată este suficient și numai a vedea sclipirea din ochii cuiva sau să auzi tonul vocii, pentru a ști că acolo, în cadrul evenimentului, lucrurile au fost pline de duh bun.
Ce s-a întâmplat?
Vreme de câteva ore, spațiul Facultății de Teologie Ortodoxă ”Ilarion V. Felea” din Arad a găzduit o întâlnire de suflet cu o parte dintre refugiații ucraineni găzduiți în cetatea noastră.
Iar pentru ca o astfel de întâlnire să fie una reușită, și-au unit mâinile și inimile Părinții slujitori ai Paraclisului Facultății de Teologie, credincioșii care s-au asigurat că vor fi cumpărate toate materialele necesare unei astfel de activități, precum și doi inimoși polițiști arădeni, doamna Dana Măluțan și domnul Cristian Miculiț, care au grijă de acești refugiați de câteva săptămâni.
Copiii ucraineni au pictat icoane pe sticlă, sub directa îndrumare a pictorilor Alin și Carla Pater, au mâncat pizza, s-au îndulcit cu cele de credincioși dăruite, însă mai presus de orice s-au simțit la adăpost în gestul plin de dragoste al arădenilor, departe de țara lor natală. Țară în care, dincolo de putința de înțelegere a anului 2022, singurul sunet este acela al războiului și suferinței.
Și dacă limbajul dragostei a fost cu ușurință deslușit prin fiecare gest al acestui eveniment de suflet, puntea de legătură a graiului între ucraineni și arădeni a fost făcută de doamna Ira Dinu, cea care s-a asigurat că micii pictori înțeleg exact ceea ce au de făcut pentru realizarea icoanelor.
Rezultatul?
Deloc greu de intuit. Copiii au fost foarte entuziasmați, fericiți că s-au îmbogățit cu câte o icoană pe care... mulți dintre ei au spus că o vor trimite rudelor rămase în Ucraina, spre ocrotire.
A fost o activitate, da, ”tare faină”, care a creat punți între inimi, între oameni, între popoare. Punți care, în definitiv, au consolidat o treaptă pe Scara Raiului, de la capătul căreia nădăjduim ca Sfântul Ierarh Nicolae, pictat ieri de una dintre fetițele din Ucraina, să zâmbească și să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru ceea ce cu toții ne dorim: PACEA LUMII!
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.