Bunicii de la Căminul pentru vârstnici din Cruceni au fost vizitați și binecuvântați astăzi, în Duminica Sfintei Cruci, de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.

Am văzut adesea pe rețelele de socializare spunându-se despre anumite zile ”astăzi este despre...”. Despre mama, despre tata, despre soți, soții, copii sau chiar diverse întâmplări.

Astăzi este despre Cruce și despre purtarea ei, spunem și noi fără a sta prea mult pe gânduri.

 De dimineață am participat la Sfânta Liturghie Arhierească, la sfințirea Iconostasului bisericii din Cruceni și ne-am părtășit de cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, în care ne-a vorbit despre purtarea crucii și ne-a îndemnat „să-i iubim pe oameni; să-i ajutăm să-și poarte crucea vieții; să cultivăm sufletele noastre cu smerenie, bunătate și nădejdea în Înviere”. 

Imediat după Liturghie, o altă Liturghie, în care cuvântul și îndemnul și-au găsit înfăptuirea în vizita făcută de Preasfinția Sa la Căminul pentru vârstnici din Cruceni. 

Acolo este, da, o altă lume. O lume la capăt de drum care ne-a dat tuturor o lecție de viață. O altă lume și o altfel de purtare a Crucii, căreia,  pentru câteva zeci de minute, Ierarhul, prin rugăciune, binecuvântare și cuvinte de îmbărbătare i-a adus alinare. La propriu. 

Erau acolo părinți și bunici. Mame și Tați. Unii cu încă zâmbetul pe buze, alții cu ochi triști și goi, cu picioare care nicicum nu îi mai ascultau în a merge cumva pe cărările tinereții, cu mâini tremurânde sau cu ochi care, cine știe, poate doar din dorința de a nu putea măsura prea multa distanță de casă, își pierduseră vederea.

Deși nu este prima dată când mergem într-un astfel de loc, îndeobște cunoscut ca azil, pregătit nu ești niciodată. 

Era cald, era curat, era bine. Erau îngrijiți cu dragoste. 

Dar... nu era acasă.