Duminica Sfintei Cruci, a treia din Postul ce ne poartă spre Înviere, are întotdeauna ceva anume, o bogăție aparte. N-am putea explica exact ce, însă acelui ”ceva” i-am putea lesne asocia o imagine: aceea a unui toiag fără de care călătoria ar fi aproape imposibilă în anumite împrejurări.  

Și această Duminică are propria bogăție legată cu firele nevăzute ale unor întâmplări deloc întâmplătoare. Prima, și poate cea mai frumoasă, aceea de a ne fi aflat de ziua Crucii în Parohia din Cruceni, acolo unde Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească și a sfințit Iconostasul nou pictat, prin dragostea și jertfa Părintelui Alexandru Vlad Păcurar împreună cu credincioșii încredințați spre păstorire.  

Grija la detalii, curățenia, pomii văruiți, florile ițite în fața bisericii cu hramul „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, cerul senin, costumele populare, emoțiile celor ieșiți întru întâmpinarea Ierarhului, frumoasa cântare a Grupului Trifon Lugojan de la Parohia Alfa, toate izvorau un duh de bine care aveau să ducă la împletirea unei frumoase sărbători.  

Cum altfel ar fi putut fi ziua celei care „ne-aduce aproape infinitul, ne dă un rost, ne-a nemurit” dacă nu frumoasă și bogată sărbătoare? 

„Sufletul pe Cruce are valoare infinită”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul în Cuvântul de învățătură așezat la sufletele celor prezenți. Și după cum ne stă în obicei, înainte de a merge în vreo parohie, căutăm măcar câteva date despre locul în care urmează a ne părtăși de Liturghie, locuri noi și oameni noi, aflat-am că biserica este construită în anii '50. Iar anul acesta, 1950, legat de cuvântul Ierarhului despre valoarea infinită a sufletului aflat pe cruce ne-a dus fără prea mult efort la cel comemorat nu de mult la 105 ani de la naștere: Dinu Lipatti, pianistul născut în timpul Primului Război Mondial și înveșnicit în anul 1950, în urma războiului cu o necruțătoare leucemie. Avea doar 33 de ani. De ce Lipatti, ziua Crucii și cuvântul Ierarhului?  

Pentru că zăbovind un pic pe acest mesaj: „Sufletul pe Cruce are valoare infinită”, călătoria până la ultimul concert al lui Lipatti, susținut la Besançon, a venit de la sine. Acolo, la acel concert înaintea morții ce avea să vină două luni mai târziu, Lipatti era un suflet pe cruce. Își ducea crucea bolii cu o demnitate care „îl făcuse angelic şi îi dădea o dimensiune parcă ireală muzicii pe care o interpreta”, după cum își amintea Gabrielle Dubois Ferriere. În partea a doua a concertului, puterile l-au părăsit și după o lungă pauză, cu un public care nu s-a mișcat din sală, cu ultimele puteri iese și cântă ”Jesus bleibt meine Freude” (Iisus rămâne bucuria mea), încheindu-și astfel cariera, purtarea crucii, cu rugăciunea lui J.S.Bach.  

Cuvântul Ierarhului 

Sufletul pe Cruce are valoare infinită 

„Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne învață prin textul Sfintei Evanghelii (Marcu 8, 34-38; 9,1) din Duminica Sfintei Cruci (a 3-a din Postul Mare), că El, Cel Milostiv, Cel răstignit și înviat, trebuie să devină centrul vieții noastre, iar prezența iubirii Lui sfinte în viața noastră transformă suferința în nădejde și boala în vindecare. Sărbătorirea Sfintei Cruci în mijlocul Postului Mare este rânduită de Sfânta Biserică pentru a ne întări duhovnicește în nevoințele noastre pe calea către Înviere. 

„Lepădarea de sine” și „luarea Crucii” - sunt două condiții ale urmării Domnului Hristos: „Oricine voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8,34). 

Trebuie să spunem că cele două condiții nu sunt impuse de către Mântuitorul Hristos nimănui, în mod constrângător, ci îi vizează doar pe aceia care optează, în mod liber, pentru El. 

„Lepădarea de sine” nu înseamnă abandonarea propriei identități, nici depersonalizare, nici renunțarea la responsabilități și idealuri. Aceasta înseamnă lepădarea de ego, de ceea ce produce acest ego, adică de orgoliu, autosuficiență, de egoism, mândrie, slavă deșartă, narcisism... Unii oameni sunt plini de sine din cauza acestora. În această situație uităm că Dumnezeu este centrul existenței noastre. Este o invitație la adevărata smerenie și așezarea Domnului Hristos în viața și lucrarea noastră, într-o permanentă comuniune cu noi. 

„A lua Crucea” are (înseamnă) mai multe înțelesuri spirituale: recunoașterea propriilor neputințe, asumarea suferințelor personale (boală, tristețe, sărăcie, copilărie fără părinți, pierderea unei persoane dragi ș.a.). Mântuitorul Hristos voiește să poarte împreună cu noi suferința noastră, El vrea să ne ajute să putem purta Crucea suferinței spre a dobândi bucuria Învierii. 

Domnul Hristos ne spune: „Cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa” (Marcu 8, 35). Acest îndemn pare un paradox, fiindcă Domnul Iisus ne pune într-o reală dilemă. Însă, El ne învață că dacă dorim să ne mântuim prin noi înșine, cu forțele proprii, ne pierdem. El ne-a spus cuvintele: „Fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15,5). Dacă ne dăruim lui Hristos și ne unim cu El prin Sfintele Taine și împlinim poruncile Lui, atunci ne mântuim, deoarece mântuirea înseamnă unirea omului cu Dumnezeu. Sf. Ap. Pavel a spus despre lucrarea lui: „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește” (Filipeni 4,13). 

Când noi găsim loc în mintea noastră și pentru Dumnezeu și pentru o lectură duhovnicească, pentru o poezie, o carte, și mai găsim răgaz pentru a admira o floare și a face binele, atunci când ni se face rău, să întindem o mână de ajutor, atunci când suntem urâți și nedreptățiți, această trăire și atitudine aparte constituie aspectul superior al sufletului.  

Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos ne face să înțelegem că nimic ce este greu în viața noastră nu depășește suferința îndurată de El pentru răscumpărarea și mântuirea noastră. 

Sufletul nostru este cel mai important din lumea în care trăim și nimic nu este mai valoros decât el. Ce poate da omul în schimb pentru sufletul său? Nimic. 

Astfel, înțelegând valoarea infinită a sufletului, chiar dacă este în lume pace sau război, credință lucrătoare sau indiferență religioasă, bunăstare materială sau criză economică..., să-i iubim pe oameni; să-i ajutăm să-și poarte crucea vieții; să cultivăm sufletele noastre cu smerenie, bunătate și nădejdea în Înviere.”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul în cuvântul de astăzi. 

Și pentru că niciodată nu este doar un cuvânt, ci este urmat de fapte așezate în Liturghie de după Liturghie, Preasfinția Sa a mers astăzi spre alinare și cu binecuvântare la Căminul pentru persoane vârstnice din Cruceni. 

27 martie 2022, Duminica Sfintei Cruci, Parohia Cruceni, Liturghie Arhierească, sfințire de Iconostas și o călătorie în timpul lui Lipatti. Același pianist care în ziua plecării în veșnicie, cu o partitură a lui Ludwig van Beethoven în mână fiind, a spus: „Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu” ( că doar... „Fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15,5), nu?). 

Să ne ajute Dumnezeu ca, purtându-ne cu demnitate Crucea, indiferent de forma sau greutatea ei, să putem așeza în purtarea ei demnitate, determinare și bucuria de a ne-o putea ușura unii altora, dând sufletului acea ”valoare infinită” de care ne-a vorbit Ierarhul.