China oferă Ucrainei asistență umanitară suplimentară în valoare de 1,57 milioane de dolari. Un anunț în acest sens a fost făcut de Ministerul chinez de Externe, scrie CNN.
„China va continua să joace un rol constructiv în promovarea detensionării situației din Ucraina și este dispusă să depună propriile eforturi pentru a depăși criza umanitară”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, în timpul unui briefing, transmite Știri.md cu referire la zdg.md.
Anunțul Chinei vine la scurt timp după ce președintele american a avertizat „că vor exista consecințe dacă Beijingul decide să susțină Rusia”.
La începutul lunii martie, China a oferit Ucrainei un prim lot de asistență umanitară, în valoare de 5 milioane RMB (790.000 de dolari).
A 26-a zi de război în Ucraina a început cu bombardamente în Kiev. Potrivit informațiilor preliminare, un centru comercial și mai multe clădiri rezidențiale au fost avariate. Deocamdată, nu se cunosc informații despre numărul persoanelor rănite sau ucise. În noaptea de 20 spre 21 martie, a avut loc o scurgere de amoniac la o uzină chimică din Sumy.
Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a ordonat miercuri, 16 martie, Rusiei să suspende invadarea Ucrainei. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a cerut Rusiei să se conformeze „imediat” deciziei Curții de la Haga.
Duminică, 27 februarie, Vladimir Putin a anunțat că își pune forțele nucleare în stare de alertă, iar într-o decizie fără precedent, Uniunea Europeană a decis să trimită arme Ucrainei. Pe de altă parte, Rusia a recunoscut, pentru prima dată de la debutul invaziei, că a înregistrat pierderi în Ucraina.
FOTO: Vadim Ghirda
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.