Național Ultima oră
Veteranul de război Brătoiu Gheorghe, sărbătorit la 100 de ani. ”Vreau ca și la anul să fiți prezenți cu mine, la 101 ani”
Veteranul de război Brătoiu Gheorghe, sărbătorit la 100 de ani. ”Vreau ca și la anul să fiți prezenți cu mine, la 101 ani”
19/03/2022 ⋅ 1 comentarii

Centenar emoţionant pentru A.N.V.R. Filiala Argeș: veteranul de război Brătoiu Gheorghe a împlinit 100 de ani.

„Să fii militar era o mândrie! Să-ţi aperi ţara, cea mai mare onoare!“ – vet.rzb. Brătoiu Gheorghe.

Au mai rămas în viaţă doar câţiva dintre eroii celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru că au avut puterea și norocul să supravieţuiască conflagraţiei, dar și trecerii nemiloase a timpului. În memoria lor, încă stăruie ororile pe care le-au trăit, dar și acestea vor dispărea încet-încet în negura uitării, așa că pentru Asociația Națională a Veteranilor de Război Argeș și Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Argeș, aniversarea unui veteran de război este mereu o  bucurie deosebită, drept pentru care a fost sărbătorit și  distinsul veteran de război BRĂTOIU GHEORGHE care a împlinit venerabila vârstă de 100 ani.

Urmând tradiția aniversărilor, și de această dată Asociația Națională a Veteranilor de Război Argeș împreună cu Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Argeș au făcut ca acest eveniment unic în viața celui sărbătorit să fie aniversat împreună. Din partea celor două asociații au participat președinții col.rtr. Țânțarcu Alexandru și plt.adj.pr.rtr. Dan Arsenescu, care au oferit cadouri și diplomele aniversare din partea asociațiilor.

Alături de familie, la acest eveniment a fost prezent și primarul orașului Tovoloveni- Argeș împreună cu reprezentanți ai urbei în care locuiește distinsul veteran.

Veteranul de război Brătoiu Gheorghe s-a născut pe 19 martie 1922 în comuna Colibași, județul Argeș.

Copilăria este traversată împreună cu cei doi frați și o soră pe plaiurile  natale. După terminarea studiilor primare și gimnaziale este încorporat în cadrul Regimentului 46 Artilerie în anul 1941. Pleacă pe front în cadrul Diviziei 3 și luptă până la Odessa împreună cu armata germană. 

După 23 august 1944, armata română trece de partea Uniunii Sovietice, iar acesta pleacă de data aceasta cu rușii până la Praga pentru eliberarea acestui oraș de armata nazistă. 

Terminarea războiului îl prinde la Praga de unde se întoarce cu camarazii de front pe jos până în România, tot acest drum deosebit de greu l-a parcurs în aproape 4 luni de zile.

În faţa noastră, veteranul de război, înconjurat de familie, navighează printre amintiri. Frânturi, atât au mai rămas. Cum se apropie de o imagine, dispare. Un nume aici, un sentiment acolo. Mici clișee ale memoriei pe care, dacă vrea să le atingă, dispar. Un singur episod revine, iar și iar, în mintea veteranului. Orice fir al amintirilor ar apuca, ajunge în același loc. A stat faţă în faţă cu moartea și a scăpat.

A supravieţuit de fiecare dată. Singura bătălie dispus să o piardă este cea cu timpul. Dar nu depune, încă, armele: ,,vreau ca și la anul să fiți prezenți cu mine la 101 ani”, a spus distinsul veteran de război.

„Să fii militar era o mândrie! Să-ţi aperi ţara, cea mai mare onoare!” - spune cu greutate, dar și cu mândrie acesta. 

Este credinţa care l-a călăuzit întreaga perioadă a războiului și l-a făcut să treacă mai ușor peste greutăţi. „Să nu uităm!” este îndemnul celor care au luptat pentru ţara noastră, care au supravieţuit frontului .

 „Pentru faptele de arme săvârșite în perioada războiului, a fost decorat cu Medalia „Bărbăţie şi Credinţă”, precum și cu Medalia „Crucea Comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945. La final ne-am luat la revedere urându-i un călduros și sincer ”LA MULTI ANI!”, dar și cu promisiunea ne a ne revedea la anul viitor”, a transmis președintele A.M.V.V.D. Argeș, domnul Dan Arsenescu.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

20.03.2022 15:20
Dan
Onoare si respect distinsului veteran la implinirea celor 100 de ani !
Asociatia Nationala a Veteranilor de Razboi - Asociatia Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati - Arges