„Sfântul Ioan Botezătorul este prietenul meu!”, s-a auzit glasul unui copil de doar câțiva anișori, în Catedrala Veche din Cetatea Aradului, în prima zi a Postului Paștelui. Se întâmpla după Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul, atunci când Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul le spunea copiilor prezenți că îi așteaptă în această Duminică la Sfânta Liturghie pentru a le dărui iconițe. „Eu vreau cu Sfântul Ioan Botezătorul, pentru că este prietenul meu!”, a mărturisit atunci pruncul, cu o dezarmantă naturalețe.
Aflați, așadar, la capătul unei săptămâni în care chemați am fost, prin cântările Canonului Mare, să ne plecăm cu atenție sporită spre toate cele interioare ale inimilor noastre, astăzi am pășit pe prima treaptă către Înviere. Iar această treaptă Duminica Ortodoxiei se numește.
O Duminică a Ortodoxiei care „ne dezvăluie purtarea de grijă neîncetată a lui Dumnezeu”, după cum Ierarhii Bisericii noastre ne-au transmis prin Pastorala care s-a auzit în toate lăcașurile de cult din țară sau din afara ei. O Duminică în care chemați suntem a ne mărturisi prietenii prin purtarea icoanelor lor în brațe și suflete mai mult ca niciodată.
Știm, veștile venite dinspre cele ale lumii sunt de-a dreptul împovărătoare: războaie, boli, neputințe, cutremure, inundații, incendii și multe altele. Însă, în mijlocul tuturor acestora, Duminica Ortodoxiei vine și spune simplu, senin și odihnitor: Nu sunteți singuri! Nu sunteți singuri și așa cum această sărbătoare este una a biruinței dreptei credințe împotriva tuturor ereziilor și rătăcirilor care au asaltat-o mai bine de opt veacuri, la fel, avându-i pe sfinți călăuzitori veți ieși biruitori.
Trebuie doar să fim atenți și receptivi la ”invitațiile” și ”semnele” de lângă noi, pentru că, spunea Preasfinția Sa în Cuvântul rostit astăzi, „icoanele sunt mai întâi o invitație la rugăciune, dar și un semn al prezenței rugăciunii sfinților pentru noi”.
Cuvântul Ierarhului
Icoana omului este Dumnezeu - „icoana” lui Dumnezeu este omul
„Evanghelia Duminicii întâia din Post (Ioan 1, 43-51), numită și a Ortodoxiei, cuprinde invitația la cunoașterea prin duh, cunoașterea de către un om a stării sufletului altui om și invitația de a pătrunde în taina lui „Vino și vezi!”.
De fapt, Evanghelia după Ioan relatează două chemări la urmarea Domnului Hristos: una venită direct de la El, iar alta de la om. Un om îl cheamă pe altul la Hristos, după ce el însuși a experimentat mai întâi misterul chemării lui Dumnezeu. Este important să-L căutăm personal pe Mântuitorul Hristos, dar la fel de important este să găsim și noi ucenici pentru Hristos Domnul. Sfântul Apostol Pavel spune: „De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morți, te vei mântui” (Romani 10,9).
Veniți de vedeți (cine este Iisus Hristos), este chemarea unică a lui Dumnezeu. Chemarea sau îndemnul aceasta trebuie actualizat de fiecare dintre noi, în aceea de a aduce și pe alții la Sfânta Biserică, pentru ca să-L cunoască și să-L iubească pe Dumnezeu.
Ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos au mers în toată lumea și au propovăduit Evanghelia, au botezat și au extins Biserica întemeiată de Domnul Hristos.
Astăzi, sărbătorim Duminica Ortodoxiei, a dreptei credințe. Această sărbătoare datează din anul 843, când s-a hotărât la Constantinopol ca Duminica întâi din Post să fie închinată mărturisirii dreptei credințe și amintirii faptului că Biserica Ortodoxă s-a luptat pentru cinstirea sfintelor icoane împotriva celor care huleau și distrugeau icoanele.
Ortodoxia sau dreapta credință este mărturisirea iubirii lui Dumnezeu Care se face om pentru ca pe oameni să-i îndumnezeiască, să îi sfințească.
În fața icoanelor ne rugăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului, Sfinților și Sfinților Îngeri privind către Împărăția Cerurilor. Îl slăvim pe Dumnezeu în fața icoanelor pentru nemărginita Lui iubire față de oameni: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3,16).
Iconițele le purtăm la noi cu evlavie, credință, nădejde și dragoste, gândind la ceea ce ne învață Sfântul Ioan Damaschin: „Eu nu cinstesc materia (icoanei), ci pe Acela Care din iubire pentru mine S-a făcut materie, pe Iisus Hristos”.
Icoanele sunt mai întâi o invitație la rugăciune, dar și un semn al prezenței rugăciunii sfinților pentru noi. Ortodoxia, adică dreapta credință ne responsabilizează și pe noi în fața lui Dumnezeu Cel „care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri...”.
De la casa noastră în care avem icoane, mergem la Casa lui Dumnezeu, Sfânta Biserică, care este o icoană a Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Purtăm în noi această icoană vie a prezenței lui Dumnezeu în viața noastră și intrăm în biserică pentru a ne ruga împreună cu toată Biserica, în lumina și bucuria revărsării peste noi a darurilor Sfântului Duh.
În Ortodoxie să participăm la Sfânta Liturghie și să săvârșim Filantropie.”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.
13 martie 2022, Duminica Ortodoxiei, Sfânta Liturghie Arhierească, Catedrala „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Arad. Zi de bucurie, zi de odihnă de la cele împovărătoare întâmplări ale lumii, zi de bucurie în Ortodoxie. O zi în care, asemeni pruncului care făcea mărturia prietenului său, permis ne este a face și noi propria mărturie și a spune: „Sfânta Cuvioasă Parascheva este prietena noastră”. Și pentru că nimic nu știm a fi întâmplător, făcând un arc peste timp și locuri, din Cetatea Aradului la Cetatea Iașului, nu putem să nu amintim și plinirea a 18 ani de când Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul era hirotesit întru arhimandrit, în Duminica Ortodoxiei a anului 2004, chiar acasă la Cuvioasa, la Catedrala mitropolitană din Iași, de către actualul Patriarh al Bisericii noastre, Preafericitul Părinte Daniel, pe atunci Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Să ne fie această zi tuturor cu bucurie în Ortodoxie! Întru mulți ani, Preasfinția Voastră!
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.